Era si timpul!

“Guvernul a aprobat acest proiect de lege care, potrivit procedurii, va trebui adoptat de Parlament. Principalele măsuri propuse în proiectul de lege sunt: Aprobarea Acordului privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montana; potrivit acestui acord, acţionarul majoritar al RMGC va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC; participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4 % în cazul celorlalte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură. De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să  asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană”, se arată în comunicat.

Mai mult

Proiectul va fi in continuare trimis catre Parlament pentru avizare. Si dupa acest lucru si aprobarea de mediu se poate da drumul la treaba.
Sa tinem minte pozele acestea:

Si sa le verificam in timp. Eu am de gand sa fac asta.

About The Author

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

12 Responses

  1. Madalin Blidaru

    Sa tinem minte ca intreaga panza freatica din zona va fi afectata si va ajunge mai departe. Va fi cel mai mare dezastru ecologic al Europei din urmatorii ani.

    Reply
    • Anda

      sincer, tu nu te-ai uitat la pozele lui Piticu? Acum este un dezastru cu mediul de la Rosia Montana, dar uite ca exista solutii si una se numeste ecologizare, solutie inclusa in proiect

      Reply
      • Madalin Blidaru

        Una care poate deveni mai roșie și care se poate extinde pe o suprafață mult mai mare.

        Acela este doar unul dintre argumentele pentru care sunt impotriva acestui proiect.

        În al doilea rând, România încalcă încă o dată legislația europeană în domeniu, nu numai că întârzie punerea acesteia în aplicare din 2009 încoace.

  2. Vlad

    Pareri pro si contra facute in necunostinta de cauza. Pareri pro si contra construite pe bani impartiti de ambele parti… asta e Romania. Putini, foarte putini pot avea o parere pertinenta despre acest proiect dar acesti oameni sun ignorati de atotstiutorii romani.

    Reply
  3. Razvan

    Locuri de munca…cateva sute pentru cativa ani.
    Situatia de la Rosia Montana e dezastruoasa, pentru oameni de acolo, fiindca RMGC a interzis crearea locurilor de munca. Legal.
    Este o foamete programata.
    Mai sunt si alte argumente contra inceperii acestui proiect dar presupun ca nu sunteti direct interesati.

    Reply
  4. Claudiu

    Imi poti spune si mie daca ai citit proiectul ala de lege? Ai vazut ca proiectul devine de utilitate publica, desi nu vad unde e utilitatea? Ai vazut ca fiind de utilitate publica trece de toate avizele de mediu, expropiaza oamenii asa cum isi doreste rmgc-ul, iar compania privata pur si simplu devine Dumnezeu in zona? Ai vazut ca daca vreo instanta de judecata le opreste vreun aviz, statul roman e obligat sa le dea in 30 de zile alt aviz la fel?

    Uita-te la RiseProject ca au afisat contractul. Uita-te la cate ilegalitati se fac doar pentru ce? Pentru oamenii de acolo? Hai sa fim seriosi. Oamenii de acolo erau o comunitate unita, o comuna cu dispensar, farmacie si multe altele. A venit “binefacatoarea companie” si a rezolvat totul. A disparut farmacia, a disparut medicul.

    Bine ca le da la oameni bani ca sa “f*uta buha”, dar nu sunt in stare sa puna la punct un proiect prin care sa nu exproprieze taranii, sa aiba grija de mediu si de apa. Daca tot imi arati pozele alea frumaose din drumul tau pe la rmgc, sa stii clar ca noile lor standarde ale apei NU sunt legale in Uniunea Europeana. Spune-mi, si iti arat, pe documentele lor, nu pe altele.

    Tu ori esti drogat, ori esti platit de ei si te doare la banana, ca doar stai la bucale.

    Reply
      • Claudiu

        Tu sigur ai fost la Rosia Montana, judetul Alba? Sunt si au fost o multime de oameni, oricum, nu imi raspunzi la ceea ce am spus de contract?
        Ai vazut cine se ocupa de reparatiile legate de mediu, in caz ca apar probleme (orice fel de probleme)? Ca sa iti spun, dupa aia tu poti verifica…: RMGC rezolva problema, MINVEST plateste.

        Cum este posibil sa declari un proiect de “interes public national”, proiect privat? Ce interes national? Ce interes public? Adica statul expropriaza si da la privat terenul sa faca ce vrea muschiu lui cu el, fara intabulari, fara carti funciare.

        Cum poate ca o autorizatie ce este anulată în instanţă, statul sa fie obligat sa elibereze in 30 de zile alt act similar celui anulat, care sa produca alte efecte? Unde mai e decizia justitiei?
        Cum e posibil sa conditionezi oferirea a 3,68% in plus la participatia companiei doar daca, “Acordul de mediu privind implementarea Proiectului a fost emis si aprobat prin Hotărâre de Guvern şi nu conţine modificări semnificative faţă de Proiectul prezentat …”? Pai unde mai e respectarea legislatiei de mediu? Precizez ca acum acordul de mediu nu respecta legislatia actuala a Romaniei.

        Nu am spus nimic de cianuri, de taiat munti, de disparitia muntilor aia plini de mine atat dacice cat si pre-comuniste, ca sa nu spui ca sunt rau.

  5. Cristi

    Piticule, vorba aia, de la o posta esti impartial aici! Si e pacat ca si oamenii buni sunt cumparati, e trist. Banuiesc ca nu e nevoie de niciun argument aici.

    Dar hai s-o luam umpic mai simplu. Vine un canadian si te roaga sa-l lasi sa faca si el o mica balta de cianura in gradina la tine, cu toate tacamurile, ecologizare, mita la vecini, etc. La un moment dat vei avea un copil, doi, trei si trebuie sa iesi cu el la joaca in jurul baltii cu cianura, care poate fi “ecologizata” deja.

    Spune-ne sincer la toti ca tu ai lasa copilasul sa se joace in iarba? Ca l-ai lasa sa se joace cu lopetile in pamant? Ca ai creste legume in gradina si ca ai face mancare cu ele?

    Suntem oameni Piticule, esti om si tu si STI ca e gresit tot ce se intampla acolo. Astea sunt genul ala de faze in viata care separa oamenii cu coloana de oamenii … sti tu mai bine :).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.