Mergi la vot! Tu decizi pe cine laşi să se înfrupte din banii tăi în următorii 4 ani!

Ce ne-au oferit partidele

USL – Alungarea lui Băsescu de la Cotroceni. Sau cum să ne scărpinăm la călcâi când nouă ne-a luat foc părul. Ţara asta are atâtea probleme: bani puţini, pretenţii multe, căpuşe cu nemiluita; şomaj şi sărăcie, spitale fără medicamente, fără dotări, fără medici; şpagă; profesori şi medici plătiţi prost; iar USL-ului îi arde doar de a ei obsesie: schimbarea lui Băselu’. Halal obiectiv!

ARD – adică un PDL rebranduit – N-au avut nici un mesaj. E greu să închegi un mesaj după ce ai tăiat bugetarilor 25% din lefuri, în 2009, cu promisiunea că salariile vor reveni la nivelul anterior tăierii după 6 luni. După doi ani juma’ s-au reîntregit. În schimb, în anii ăştia ni s-a zis ba pe un ton tranşant, ba cu lacrimi în ochi că bugetul Românei e gol. Am văzut în schimb că pentru furtul din banii noştri nu s-a găsit cep. Detergentul MRU n-a prea reuşit să scoată ştampila pusă de popor PDL, după primii ani de criză.

PPDD – Ne-a promis marea cu sarea, lapte şi miere, calea lactee… nişte abureli electorale pe care nu credeam că le voi auzi vreodată. Incredibil, şoc şi groază, un nou jeg de partid, în Parlament.

Sărmanele partide!

În această campanie partidele au primit DONAŢII de 5,6 milioane de euro. Mirosul victoriei USL a atras cei mai mulţi “donatori”, care au virat Uniunii vreo 3 milioane de euro. Bani ce vor fi recuperaţi, eventual înzecit, din afaceri cu statul, fireşte. Doar nu credeai că investesc în ideologii!

Eu cu cine votez?

Ni se spune constant că de noi depinde viitorul ţării, viitorul meu, al tău, al copiilor noştri. Bullshit!
Suntem obligaţi să alegem aceleaşi mutre obosite care frecventează Parlamentul din an în paşte, care votează în funcţie de cum ridică mâna liderul de grup, care merg chipurile în delegaţii în locuri exotice, care de la tribuna Parlamentului se porcăiesc cu adversarii politici, care se înjură de mama focului prin studiourile TV, iar la final se felicită reciproc şi se pupă pe obraji, care stau în hoteluri luxoase de 5 stele şi pe care-i doare fix în p### de cetăţean. Şi mă enervez şi mai tare când ştiu că-i doare în p### pe banii mei!

Întotdeauna am fost puşi să alegem răul cel mai mic, pe cel care ne promite să ne fure mai puţin.

Ce să aleg? O ciupercă stricată (PPDD) o plantă otrăvitoare (USL) sau o roşie stricată (ARD)?
Votează! Votul tău contează!

About The Author

13 Responses

  1. Grig

    Singura opţiune viabila este aceea de a-i vota pe toţi.
    Dacă 95 % dintre cei care se prezintă la vot şi-ar anula votul punând parafa pe mai multe căsuţe nici unul dintre partide nu ar trece pragul electoral!
    Atunci să-i vezi!!!

    Reply
  2. Mihai Papuc

    Uiți că mai sunt și alții: de exemplu, o parte din bucureștenii din sectorul 4 au posibilitatea de a alege un deputat independent: http://www.juridice.ro/234345/interviu-gheorghe-piperea-despre-importanta-omului-video.html

    Pentru toți ceilalți români, dezamăgiți de toate partidele – la fel ca și tine, la fel ca și mine – mai există o opțiune: boicotul activ. Mergi la vot și votează-i pe toți! Chiar dacă azi nu ai cu cine vota, acesta poate fi un semnal pentru toți politicienii. Iar peste 4, 8, 12, etc. ani, poate că printr-un astfel de semnal, amplificat de fiecare dată, vom ajunge să avem cu toții câte un Piperea din colegiul nostru, pe care să-l putem vota cu speranța că va aduce un aport pozitiv politicii românești.

    Reply
  3. innocente

    Te contrazic, ar decide cei 5%, întrucât cvorumul nu este o condiţie pentru validarea votului…
    Şi oricum, cine ar vrea repetarea votului, alţi bani aruncaţi pe fereastră pt poponeţul lor…

    Reply
    • Grig

      Pentru a intra in Parlament un partid trebuie să obţină minim 5 procente din totalul participanţilor la vot.
      Dacă 95 % dintre participanţi îşi anulează votul cele 5 procente de voturi valide se vor împărţi între partide, deci niciunul nu va obţine 5 procente din totalul participanţilor.

      Reply
      • Mihai Papuc

        Te înșeli: prag electoral = procentajul minim din voturile valabil exprimate. (L. 35 / 2008, art. 2, pct. 27)

      • Innocente

        Oricât de suprinzător, un partid intră in parlam şi fără pragul de 5%, trebuie ca ai lui candidaţi să câştige cel puţin 6 colegii la CDep şi 3 la Senat…

  4. Innocente

    Mihai Papuc, îmi şi imaginez cum vor plânge ei în pumni pentru că 30% dintre votanţi şi-au anulat votul. Fabulez, desigur.
    Căştigătorii or să tacă mâlc, iar ceilalţi vor urla cel mult o săptămână prin conferinţe de presă. pagubă’n ciuperci. apa trece, pietrele rămân :))

    Ca parlamentar independent nu faci mai nimic, ah, ba da, ridici mâna când vrei tu, în rest… mai nimic.

    Reply
    • Mihai Papuc

      Politicienii normali nu vor băga asta în seamă. Cei puțini inteligenți vor înțelege că cei 30% pot fi câștigați de cineva care vine proaspăt din afară.

      Nu înțeleg de ce definești așa activitatea unui parlamentar independent. Cu ce diferă de cea a unui parlamentar înregimentat într-un partid politic?

      Apoi, din câte știu eu, până acum în Parlamentul României a acces numai un singur parlamentar independent, în anii 90: Antonie Iorgovan. Totuși, chiar și el a fost de fapt sprijinit de către FSN. Eu unul chiar mi-aș dori să văd traseul unui parlamentar independent, care intră în forul legiuitor prin propriile forțe, fără a fi împins de un partid. Că acesta va fi favoritul meu, Gheorghe Piperea, sau altcineva, că se va întâmpla în 2012 sau la alte alegeri, asta e mai puțin important.

      Reply
      • innocente

        În parlament e nevoie de majoritate, iar dacă superi “majoritatea” cu un proiect de lege, proiect va rămâne în vecii vecilor, amin!
        Deci trebuie să se facă frate cu dracu (majoritatea). Negocierile între colegi cad, în Parlament nu votează fiecare cum îl taie capul, ci în funcţie de mâna ridicată de “şefu”.

        Toţi susţinem că avem nevoie de o clasă politică nouă, dar cine să o facă?! Piperea (apareciez candidatura sa şi sper să câştige) va fi un peşte mic într-un lac plin cu rechini 😀

      • Mihai Papuc

        Un independent nu poate aproba o lege singur. Ceea ce poate este să-i convingă pe alții să o susțină. Dacă nu direct, cel puțin prin intermediul presiunii mediatice – cu condiția să fie convingător.

        Dar ceea ce este mult mai important este că un independent ia la cunoștință de tot ceea ce se întâmplă în Parlament. Lui nu i se poate refuza accesul din diverse motive – așa cum pățesc jurnaliști sau reprezentanți ai societății civile. Totodată, ia la cunoștință mult mai repede de planurile colegilor parlamentari și astfel poate atrage atenția când se încearcă trecerea „pe șest” a unor legi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.