Am fost in seara asta la o minunata intalnire intre jurnalisti. Din nefericire la intalnire au participat si doua pensionare, venite sa ii intrebe pe jurnalisti cum se simt dupa dezvaluirile lui Turcescu. Am ras, aparent niciunul dintre jurnalisti nu stie ce a facut Turcescu.

Ma rog, sa revenim. La intalnire trebuia sa vorbim despre cum mai este jurnalismul astazi. Daca mai este jurnalism astazi, daca mai exista jurnalisti astazi. Intrebari destul de simple pentru mine, mai ales ca am noua ani de presa, de orice fel, televiziune, radio, presa scrisa, internet. Problema e ca am incercat un raspuns. Raspuns pe care l-am oferit audientei minunate din aceasta seara, unde de departe, cel mai impresionant om din audienta, venit sa descopere daca mai exista jurnalism si daca mai are vreo sansa breasla noastra, a fost Catalin Tolontan.

Ei bine, in momentul in care eu mi-am manifestat opinia despre jurnalisti si jurnalism, s-a dezlantuit razboiul mondial. Au sarit ca arsi. Au sarit in sus. Au luat foc. Cum? Ei? Jurnalistii? Dumnezeii presei scrise! Cum, ei? Dar permiteti-mi sa va arat acest video si sa va povestesc.

 

Jurnalistii de garda veche sunt ipocriti

Am vazut ceea ce nu imi doream sa vad: certuri intre jurnalisti, pentru ca nici unul nu e ca celalalt. Fiecare are orgolii, fiecare crede ca el este auzit si mai ales ca el este cel mai tare. Am auzit ca presa in ultimii 24 de ani a suferit un cataclism, dar mai ales ca teoretic urarile lui Nastase de pe vremea lui ar fi fost cruciale pentru distrugerea presei. Nu, din contra. Cenzura din vremea lui Nastase trebuia sa nasca o meserie de jurnalism si o generatie de jurnalism complet libera. Din pacate a nascut jurnalisti servili, sclavi pe plantatie. Ma scuzati, nu sclavi pe plantatie. “Negri pe plantatie”, asa cum se vorbea despre jurnalisti intr-o anumita televiziune respectabila, undeva in 2008.  Si toti jurnalistii astia s-au complacut in era Nastase. Pentru ca era Nastase era buna. Se pompau bani in presa ca nu cumva sa iasa ceva negativ la imprimanta. Drept urmare, nici acum nu iese ceva negativ. Aici intra si blogurile, dar asta e cealalta opinie si o voi manifesta intr-un articol separat.

Aparent tot ce a fost pana acum in jurnalismul de investigatie (ghilimele), a fost servit de “noi”. Asta afirma o distinsa doamna, jurnalist la randul ei, dar e o doamna pe care nu am vazut-o nicaieri in alte medii decat la ziarul unde aceasta lucreaza. Ziar pe care nu l-am mai cumparat din anii ’90. Si totusi, acum suntem in 2014. Deci nu stiu cine e, dar mai ales ce a facut dansa pana acum. Nu stiu ce a anchetat. Dar nu pot sa nu citez din Times New Roman, cei care afirmau pe buna dreptate ca cineva a primit o ancheta obiectiva in plic, pe sub usa. Si nu, nu este pamflet. Asta chiar nu este pamflet.

Cine mai face investigatie jurnalistica independenta?

Oamenii, jurnalistii inca au impresia ca investigatia jurnalistica ar trebui sustinuta de catre redactie. Si ca jurnalistii de investigatie ar trebui sa fie la fel ca … spionii.
Am ras cand am auzit aceasta afirmatie.  Pentru ca nu stiu daca va uitati la House of Cards. Daca nu va uitati inca la serial sau daca nu l-ati vazut, faceti-o.  O investigatie jurnalistica independenta nu este niciodata sustinuta de catre redactie, de catre redactor, de catre patronat si asa mai departe. Nu in Romania. Nu ma intereseaza ce se intampla in alta parte, pentru ca noi suntem in Romania. Repet, o investigatie jurnalistica daca este “sustinuta” de catre redactie (a se intelege patronat), vine urmare a faptului ca acesta din urma are ceva de reglat cu altcineva. Punct. Noua ani de presa nu-mi spun mie nimic altceva. Si am vazut si presa de provincie. Acolo unde jurnalistul, pe langa materialele pe care trebuie sa le produca, trebuie sa aduca si clienti de publicitate pentru ziarul sau. Asa incat, care independenta?

 

Au fost 38 de oameni prezenti la aceasta intalnire. Aparent stele apuse ale jurnalismului, jurnalisti de investigatii si monstri sacri adormiti, pe care nu ii mai baga nimeni in seama. Si nu ca i-ar fi bagat cineva in seama inainte. Sunt oameni ramasi din presa veche. Oameni care n-au vrut sa evolueze, oameni care inca iti scriu cu pixul si cu agenda. N-am nimic impotriva lor. Dar suntem in 2014. Acum daca nu ai un video ( vezi mai sus ), daca nu ai o inregistrare, daca nu ai o poza, degeaba vii cu un text de 5000 de semne, pentru ca acesta este fix nefolositor.

Printre jurnalstii prezenti la intalnire a fost si Doru Braia. Nu stiu daca il stiti, dar conform Google, prima si aproximativ singura informatie despre acesta, este cum a fost el dat afara de la un post de televiziune. Ma repet cred, jurnalism, 2014.

Jurnalismul nu este un bun public, intotdeauna a fost un bun privat

O fata nu crede in modelul antreprenorial al jurnalismului. Si anume crede in modelul sindicalist al brensei, asta pentru a proteja jurnalistul daca acesta nu se pupa cu linia editoriala. Ea sustine ca jurnalismul ar trebui sa fie un bun public. Din pacate acesta nu este.
Nu stiu daca va amintiti cursurile despre istoria presei. Cum a aparut jurnalismul? O tanti voia sa isi promoveze produsul. Si astfel a facut o fitzuica, in care a mai bagat si alte informatii. Dar totul a fost despre promovare. Revin, o persoana privata a vrut sa isi promoveze ceva. Da! Ca acum avem televiziune publica, agentie “publica” de stiri (ma rog, Agerpress primeste bani de la buget) si asa mai departe, da. Dar asta e alta poveste. Jurnalismul nu este un bun public. Este ceva pentru public, unde publicul consuma daca simte nevoia, daca nu, sunt atatia oameni care nu au televizor. Daca nu, de asta au iesit doar 30 de oameni sa protesteze cu telecomanda cand s-a inchis TVR Cultural. Fix aia era audienta postului TV.

 

Ura jurnalistilor dintre ei

Pe de alta parte, jurnalistii din ura de aproape si din cauza faptului ca ii pun cuie in roata colegului care si-a cumparat o masina noua, sunt extrem de suparati pentru povestea cu Dragos Nedelcu. Asta dintr-un simplu motiv, ca n-au furat si ei la fel. E ceva de genul, sa moara si capra vecinului, pentru ca nu avem asa ceva. Sau e ceva de genul, pentru ca unul a reusit si a facut ceva combinatii, trebuie sa intre la puscarie, uite ce a facut ala si noi nu avem. Pai e simplu, nu aveti pentru ca nu ati vazut oportunitatea, pentru ca ati fost fraieri. As putea sa adaug aici, la fel ca mine. Unul dintre voi a descoperit ca poate profita de informatia pe care o obtine din calitate de jurnalist. Voi ati stat pe bara, ati luat-o si ati dat-o mai departe, asa cum  vi s-a dictat. Iata deci, de ce.

Exista jurnalisti independenti?

20141010_192401

Matei Dobrovie de la Epoch times ( a auzit cineva de numele asta? )  se lauda ca este un ziar liber si independent. Zice ca la noi presa rezista “artificial”. Conditia de jurnalist este foarte precara, atat timp cat fiecare jurnalist este tratat ca un sclav. Jurnalistii nu sunt platiti, contributiile nu sunt platite. Aparent vorbim de libertatea presei la modul general, fara sa ne uitam la “problemele structurale”. Exista un management foarte prost, un model de business viciat. In functia de conducere, sunt directori incompetenti. Deci managementul nu are nici o legatura cu presa in marea parte a timpului. Ofticat ca sunt platiti cu zeci de mii de euro fara sa faca nimic. Iar patronii folosesc presa pentru distractia lor financiara. Iar cateva ziare de la noi exista doar pentru a fi arme de rafuieli politice.
Si stiti care e treaba? Are deptate.  Dar cum altfel sa faci? Ma intorc la discutia despre istoria jurnalismului sa va mai prezint o data?

Jurnalistii se plang de prostitutie si prostitutie politica. Se da exemplu cu presa din germania unde acolo presa este sindicalizata si ca jurnalistii nu pot fi concediati chiar atunci cand fac greva. Da, dar v-as aduce in context faptul ca  nu suntem in Germania aici, ca nu avem euro, ca nu avem aceleasi salarii, ca nu avem acelasi PIB, acelasi aer, aeeasi cultura, aceeasi rigoare si asa mai departe.

Jurnalistii se plang. E bine, oricum nu ii aude nimeni

Acelasi jurnalist de la Epoch Times se plange ca jurnalistii nu au avut acces la parlament atunci cand a venit vorba de vizita premierului chinez la Guvernul Romaniei. Se plange de faptul ca ei sunt singurii care scriu despre Rosia Montana si gazele de sist.

Pai nu pot decat sa ii felicit pentru faptul ca se plang. Nu rezolva nimic cu povestea asta. Mai ales atunci cand s-au plans ca nu au avut acces la Guvern. Toata lumea le-a ras in fata si le-au zis, ne pare rau, nu sunteti din cei selectati, nu aveti voie, sunteti altii. Nu stiti sa aveti un limbaj care sa deschida usi. De ce trebuie sa va spun eu aici ca o legitimatie de jurnalist nu deschide usi, ci caracterul si felul in care vorbiti deschide usi?

Sa facem protest la ambasade

“Ceva sa iasa de la jurnalisti, un protest public care sa ajunga la ambasade, sa stie lumea ceva”  – asa se striga din public. Aparent noi nu avem incredere si nici nu stim sa ne facem auziti, astfel incat avem nevoie de ambasade ca sa ne plangem. Lucrul asta e bun, dar din pacate e de doi lei, ne face de cacat si mai mult decat pana acum. Cum ar suna un titlu din asta, total netabloid: jurnalistii romani se plang ambasadelor straine pentru faptul ca sunt oropsiti de catre statul roman.

Jurnalistii nu au incredere in munca lor

“E o neincredere in profesie”, iar asta o spun jurnalistii de aici cu vocea lor.

Pai daca voi, cei care scrieti, nu aveti incredere in profesie, ce incredere sa aiba oricine altcineva care va citeste? Ce incredere sa am eu care va citesc? Sau mai rau, daca eu care scriu n-as avea incredere in mine, de ce sa continui sa o fac? Si o fac de noua ani in continuu, fara pauze. Aici, pe piticu.ro. Si daca n-am incredere, atunci de ce sa nu scriu, ce am scris ultimele zile, ca Negoita se face doar ca munceste, ca sa aiba pe ce arunca banii.

Unde sa se angajeze un jurnalist care termina facultatea?

O fata care este marketing este complet dezamagita de presa. Si desi a facut presa inainte, la nivel local si ceva facultate de jurnalism acum, nu mai vrea sa faca presa in Romania.
Tolontan explica faptul ca nu mai sunt resurse in redactiile din Romania, astfel incat sa se poata produce un ziar/publicatie de calitate. Si crede ca se accentueaza aceasta problema. Ceea ce inseamna ca nu vom avea in viitor o presa scrisa corect sau macar verificata.
Si aici ii dau perfecta dreptate lui Catalin. V-ati uitat la Newsroom? E o aberatie de serial, din care am vazut doar primele doua episoade. Primul m-a facut sa rad, al doilea deja m-a enervat si am incetat sa ma uit la serial. Ei bine acolo este fix acel jurnalism din carte, ala care trebuie facut, cum trebuie facut si asa mai departe. Insa difernta dintre noi si jurnalismul ala prezentat in serialul de mare succes, Newsroom, este fix asta. In Statele Unite sau whatever, exista bugete de redactie. Redactiile  / patronatul investesc in continut. La noi nu. Ma repet, la noi nu. Exceptandu-l pe Tolontan care are bani, la noi nu. Nu ai vedea vreo redactie ca da bani unui jurnalist sa se duca sa faca o ancheta despre ceva. Asteapta sa vada despre ce e vorba se vorbesc cu departamentul de vanzari: ne poate afecta asta incasarile … si asa mai departe. Sau ajungem la santajele jurnalistice gratuite, vezi Jurnalul, vezi Intact, vezi etc. PROTV-ul facea anchete jurnalistice, dar pe subiecte neutre, subiecte sociale, subiecte care sa nu ii afecteze imaginea si mai ales subiecte din care acestia sa cada intotdeauna in picioare. Gasesc ei cate un om oropsit, da autoritatile – la modul general – sunt de vina.

Avantajele jurnalistului in Romania

Anca Tanase a facut 3 facultati si a venit aici sa intrebe care sunt avantajele jurnalistului in Romania lui 2014. Cu alte cuvinte de ce te-ai face jurnalist.

Baiatul de la ziarul mic, independent si liber crede ca jurnalismul mai are inca un rost. Si ca el da informatii utile, nu stiri brute. El inceraca sa decripteze, punand in context si sa faca o analiza de ce se intampla, nu doar ca se intampla, ce implicatii are. Face un stil de jurnalism in care crede. El crede in metoda “nu sa preiei informatia de la a treia mana, ci sa discuti cu experti din afara”. Asta pentru ca asta e metoda pe care a invatat-o. Ii da astfel, lui,  o satisfactie ca face ceva pentru societate.

Tolontan da exemplu de capitala Cambodgiei, unde exista clubul corespondentilor straini. Iar acolo exista niste citate pe pereti: Poti merge pana la capatul lumii, daca aceasta calatorie nu este si in interiorul tau nu este nimic. Jurnalismul este o modalitate foarte buna de a te autoanaliza, de a te cunoaste pe tine. Daca esti curios cu privire la tine si la lumea din jurul tau, e o buna metoda de a te descoperi si analiza. Descoperi oameni si e o meserie interesanta pentru autocunoastere.

Concluzia trista a intalnirii

O mare parte din acest articol a fost scrisa “on the fly”, in timpul intalnirii. Tastez destul de repede astfel incat sa tin pasul cu cineva care vorbeste, iar in acelasi timp sa pot tasta cuvintele rostite. Si de aceea concluzia acestei intalniri este redata mai jos, in aceasta fraza. Nu sunt de acord, dar oamenii inca spera la ceva himere, la ceva Dumnezei care sa ii protejeze, apere si sa ii faca sa fie superiori fata de alti oameni.

Cum prin intermediul asociatiilor / sindicatelor / contractului colectiv, putem proteja jurnalismul? Acele bunuri publice. Si ei cred ca rolul jurnalistului este acela de a ii informa pe cetateni in mod public.

Multumesc Antonio Momoc, conferențiar doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti, pentru invitatie. A fost o seara constructiva, placuta, in care am inteles in final ca trebuie sa am incredere in mine. O seara in care am inteles ca fac ceea ce trebuie de cand am terminat facultatea de jurnalism incoace. O seara in care am inteles ca exista in continuare jurnalistii vechi, acei monstri sacri, care nu trebuie atinsi, care nu trebuie intrebati sau a caror gandire nu trebuie pusa la indoiala. Am inteles astfel ca sunt mai bun, ca trebuie sa merg inainte si ca asa voi izbuti. Iar parerea mea despre jurnalism o veti afla ulterior, am destula experinta. Pana atunci trebuie intai sa ii trimit un clip video lui Tolontan.

About The Author

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

4 Responses

  1. Anca Tănase

    Dezbaterea, aparent aprinsă pe alocuri, a elucidat câteva mistere:

    1. Jurnaliștii cu experiență, cei cu pixul și agenda pe care i-ai menționat, sunt conservatori și se adaptează doar atât cât este necesar. Nici mai mult, nici mai puțin. Și bine fac, părerea mea. În acest sens, am reținut o exclamație dezaprobatoare făcută de către unul dintre jurnaliștii din garda veche, în timp ce tu vorbeai: “E tânăr, doamnă! Lăsați-l să se convingă singur!”

    2. La urma urmei, vârsta e precum o sabie cu două tăișuri: ai toată viața în față să realizezi tot ce ți-ai propus și ți se oferă oportunități dintre cele mai diverse, dar nu vei obține întotdeauna aprobarea celor care au făcut jurnalism și altfel decât exclusiv pe laptop. Mie nu mi se pare că asta ar fi o problemă crucială, mai ales că, în orice caz, nu vei obține niciodată aprobarea tuturor.

    3. Dacă alegi să faci jurnalism, optezi pentru profesia asta din pasiune, pentru că îți place și pentru că, înainte de toate, simți că îți aduce ție satisfacții. Altfel, nu că ți-ar interzice cineva, dar o faci degeaba și rezultatele vor demonstra că, de fapt, n-ai ce căuta acolo.

    În concluzie, cel mai interesant aspect al serii a fost tocmai acela că s-au adunat la un loc atât oameni cu experiență de-o viață în domeniu, cât și tineri la început de drum care caută răspunsuri și care, cu toate că răspunsurile esențiale trebuie să le găsești singur, este important să aibă șansa de a dezbate astfel de teme atât cu jurnaliști care și-au început cariera acum 20 de ani, cât și cu cei care au optat ceva mai recent pentru acest drum.

    Da, jurnalismul e mort și îngropat, așa că hai să ne pregătim de dezgropat!

    P.S.: Au fost 2, nu 3 facultăți. Acum sunt la master la FJSC.

    Reply
    • Cristi Dorombach

      1. ma conving si la naiba, am succes.
      2. dar nici nu vreau sa am aprobarea nimanui, doar sa fiu auzit
      3. la fel ca si bloggingul 🙂 care o fi el jurnalism, dar nu e.

      Reply
  2. Silviu

    “epoch times” comenteaza despre drepturile omului in china. scrie mult si obsesiv despre incalcarea lor si torturile uzuale ale Falun gong. de aceea au fost lasati pe afara, nu trebuiau sa-l deranjeze pe stimatul oaspete chinez cu intrebari de constiinta.

    Reply
  3. Traian Goga

    Din moment ce am luat si eu parte la discutiile de aseara, de fapt am asistat la acestea mai bine spus, cred ca un feedback in plus e util si mai imi da si ocazia sa imi spun opinia.
    Cand Cristian Dorombach a pomenit despre practicile care stau in spatele redactiilor de tabloide, el a devenit sacul de box al serii. Nici eu nu sunt un consumator de presa tabloida, dar pe de alta parte, nu sunt un consumator nici de alte cateva tipuri de presa. In buna masura, sunt convins ca acest tip de presa nu a adus vreo contributie care sa creasca nivelul calitativ al domeniului in vreun fel. Dar, ceea ce participantii la monoloagele de aseara (desi trebuia sa fie dialog?!)au demonstrat este ca fac orice in privinta jurnalismului, numai nu reusesc sa vada imaginea sa de ansamblu si impactul presei tabloide. La fel cum pe acestia i-au nemultumit caracterul tabloidelor, tematica si calitatea subiectelor, si pe multi alti consumatori de produse de presa (cititori, telespectatori,etc) i-au facut sa se dezica de acest tip de ziare. Prin urmare, s-a creat un public care asteapta un continut de calitate si, poate mai important, care e dispus sa plateasca pentru acesta. Nimeni nu a pomenit despre acel public, nimeni nu a suflat o vorba despre aceasta oportunitate care s-a ivit. Si, mie unul, nu mi se pare normal ca un jurnalist considerat “de calibru” sa piarda din vedere imaginea de ansamblu a domeniului unde isi desfasoara activitatea. Se vrea un tap ispasitor si presa tabloida este candidatul ideal. De ce in loc de a arunca vina in diferite directii, nu se cauta solutii? De ce se prefera exprimarea nemultumirii in defavoarea unei analize concrete si edificatoare a publicului?
    Pe urma ar mai fi diferite alte aspecte aduse in discutie. Domnul Turcescu este unul dintre acestea, dar nu am auzit niciun om de presa prezent sa precizeze ca respectivul a prezentat un livret care nici macar nu avea CNP-ul sau.
    Ce se mai intampla cu absolventii de Jurnalism? La fel ca in orice economie de piata, trebuie ca si acei studenti sa se ingrijeasca pentru a-si gasi un loc de munca. Exista programe de voluntariat, activitati extracuriculare si multe alte lucruri pe care le pot face. Sau pot astepta sa le cada para malaiata dupa ce si-au facut pozele de absolvire.
    Mai sunt multe lucruri de spus, dar in absenta contextului de aseara cred ca doar facem un sumar mai mult sau mai putin util. Oricum, le multumesc celor prezenti aseara si nu pot spera decat ca astfel de evenimente sa mai aiba loc.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.