Am fost la doua castinguri, sau preselectii, pana acum, unul la TVR, celalalt la o casa de filme si asta acum mult timp, cand inca aratam bine.
De fiecare data n-am vrut sa ies in evidenta prea mult. Am vrut doar sa vad ce si cum se intampla acolo, cu ce se mananca un casting si de fiecare data sa cunosc echipa. Mi-a placut cum la intrarea din Pangratti se formeaza inca de la primele ore ale diminetii o coada impresionanta de mamici cu fete sau baietei, de fete, sau baieti frumosi si nu prea, machiati(e) strident.
Toti au cate ceva de spus, toti au cate ceva de cantat, toti vor sa arate ca sunt cei mai buni. Cele mai frumoase sunt discutiile dintre ei: Cum … tu n-ai venit cu buletinul la tine? Cum … tu de cand stai aici? Tu de unde esti? Tu ce vrei sa faci?
Sau discutiile dintre ei si parinti sau prieteni: Uite … vezi ce are aia? Vreau si eu! / Ah … nu o suport pe asta, uite cum s-a imbracat / machiat. Ah … uite cum arata, cum a venit. Aoleu ce nashpa e aia, sigur nu o sa aibe nici o sansa.

Bineinteles, astea trebuie sa se auda asa de tare incat sa te auda persoana despre care discuti.
De asemenea, atunci cand intri in sala de casting, trebuie sa te uiti de sus peste toate persoanele de langa tine: Vedeti, eu intru … voi nu.
Daca castig: zici doar … ah … v-am spus eu ca sunt cel /cea mai bun /a .
Daca pierzi: Ah … pai din cauza ta, sau numai din cauza ca uite cum a venit aia imbracata, si i-a captat pe toti. Sau … aia a dat bani la juriu.

Uh … azi le-am vazut iarasi. Si am auzit, de parca ne cunosteam de o viata intreaga: da-te mai incolo ca sa trec si eu.

About The Author

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published.