Hackerville

De fiecare dată de câte ori se apucă românii să facă ceva, se apucă alți români să le dea în cap și să critice nimicuri, doar așa ca să se simtă băgați în seamă și să se audă vorbind. Chiar și pe internet. Pentru unele persoane e foarte important să se audă vorbind și de …

Cine este ”noi”?

În toată această isterie cu referendumul, mie altceva mi-a atras atenția. Această declarație. Să o urmărim.   Și acum eu stau să mă întreb. Cine este noi? Noi este Liviu Dragnea? Noi este PSD? Noi este toți cei care vrem să furăm în continuare și să nu ținem cont de nimic, dar mai ales să …

Cât de pregătit este Clujul pentru Untold

Cei peste 300 de mii de oameni care vor veni la Cluj-Napoca la începutul lunii august vor descoperi un alt oraș. Am fost acum o lună și nu că am rămas impresionat, dar nici nu se compară cu cealaltă Capitală. Acolo veți găsi străzi curate, asfalt, transport public și aer curat. Din câte mă uit …

Adevăruri despre trecut. Documentarul care îți explică de fapt de ce e țara în situația asta

Spunea cineva, când nu înțelegi ce se întâmplă în prezent, uită-te în trecut ca să te inspiri din istorie. Dar noi n-avem istorie. Istoria României s-a intrerupt undeva în perioada interbelică, sau imediat după al doilea război. Atunci a început perioada neagră, care pe vremea mea nu exista în cărțile de istorie. Serios. Nici acum …

România se sufocă din cauza lipsei drumurilor

Eu fac cu greu drumul Chișinău – București, o dată la două săptămâni sau când reușesc să ajung acasă. Și asta dintr-un singur motiv. Șoselele patriei sunt aproape necirculabile. Prefer să merg noaptea, numai ca să fie mai liber, numai ca să nu întâlnesc mulți șoferi în trafic și numai ca să nu dau de …

Provincialii la putere

Ieri am ascultat în background discursurile din Parlament ale noului Guvern și am rămas dezamăgit. Nimeni nu a venit cu un discurs în care să arate că vrea să meargă mai departe, ci toata lumea a acționat folosind expresia pe care o știm cu toții: las că merge și așa, las că știm noi mai …

Despre violul din Vaslui

Pe vremea când eram la Libertatea, voiam să avem și noi o ediție de Vaslui ceva, în fiecare zi se întâmpla câte ceva acolo. Azi însa, vreo 1.500 de oameni i-au așteptat la Tribunal pe violatorii din Vaslui ca să le spună una, alta. 1.500 de oameni care probabil au aflat de violul din Vaslui …

25 de ani de manipulare

Sunt 25 de ani de la celelalte proteste în direct la televizor. Sunt 25 de ani de când au găsit droguri la PNȚ. Și de atunci România nu se trezește. În continuare vom vota cu Iliescu cu tot neamul, ca să moară de ciuda Rațiu și Câmpeanu. Adică simplu, fără nici o logică, fară ca …

Victor Ponta, urmărit penal pentru faptele pe care el le-a comandat

Știti care e ironia sorții? Victor Ponta este urmărit penal fix pentru faptele pentru care el a cerut DNA să facă urmăriri. Adică:   „În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 494/VIII/3 din 13 martie 2015, privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite la companiile energetice Turceni și Rovinari în legătură cu încheierea unor contracte de asistență juridică, …