Un accident care trebuie să schimbe ceva

Sâmbătă noaptea 5 oameni au murit în Moldova, în urma unui accident pe autostrada din Moldova, din cauza unor curse ilegale de mașini. Aparent Moldova are o autostrada. De fapt e un drum național, cu limită de viteză de 90 la oră, ca atât e limita aici, dar care este făcut la nivel de autostrada. …

Unul din cele mai frumoase drumuri din Moldova

Cel mai frumos drum pe care am mers până acum rămâne autostrada din Croația. Dar nici vecinii din Moldova nu sunt mai prejos. Drumul de la Leușeni la Chișinău e unul foarte pitoresc. Nu neapărat spectaculos, dar pitoresc. O fi asfaltul prost și găurit, dar trece prin rezervația Codrii, unde nu numai că întălnești veverițe …

Moldova ar trebui să profite de asta. Cetățenii europeni vin fără pașaport

Una din realizările improtante ale Republicii Moldova zilele astea, deși contestată, este ridicarea obligativității persoanelor din Uniunea Europeană să vină în Republică cu pașaportul. Drept urmare oricine din Europa poate veni acum în Moldova doar cu buletinul de identitate. Totuși, decizia va intra în vigoare, atunci cand va fi publicată în Monitorul Oficial. Sursele spun …

Cat de aproape suntem de razboi

Saptamana asta un infografic de la washingtonpost a facut incojurul tarii, toata lumea aratandu-se alarmata de evenimentele din Ucraina. Si pentru ca am fost acolo, aproape de Ucraina, nu va pot spune decat urmatoarele lucruri. Asa si? Se bat rusii cu rusii. Unii mai beti, altii mai putin beti. Lasati-i in pace sa se rezolve …

Romania meet Eugen Luchianiuc

Eugen e unul din putinii bloggeri moldoveni pe care ii cunosc personal. Am avut oportunitatea de a il cunoaste anul trecut la Bucuresti, atunci cand facea o transmisiune pentru privesc.eu. Si mi-a placut personajul. Atat de atent, atat de respectuos, atat de meticulos in munca sa.  Sunt fanul sau. Revenind. Eugen e un tip care …

We are Moldova

Acesta este noua campanie de promovare a tarii din dreapta. Acolo unde iti trebuie pasaport ca sa ajungi si stai vreo cateva ore la coada la vama. Sa o asemanam cu celebra noastra frunza?  Sa ii gasim ac in cojoc si sa ii zicem ca pensula aia cu care e scris moldova e standard pentru …

Legislatie rutiera, cine avea prioritate

Se da o masina de politie cu radar, care vrea sa intre intr-o intersectie aiurea. Nu ocoleste centrul imaginar si intra intr-un sarman care are o masina la fel ca aia din reclama la asigurari. Acum cine e vinovat? Va zic eu, baiatul ala cu masina rosie, pentru ca a avut ghinionul de a fi …

Bucuresti – Iasi

E85 e un drum national, facut cred asa cum trebuie. Nu are doua benzi asa cum multi cred eronat, decat intr-o mica portiune de la Buzau la Ramnicu Sarat. Din cauza asta toti desteptii cred ca pot merge cu 180 de kilometri la ora in afara localitatii. Probabil ei ar merge si cu mai mult, …

Soferita beata de la Chisinau

Nu-i asa ca e misto peste granita si ca femeile de acolo sunt niste femei de razesi in adevaratul sens al cuvantului? Acum intelegeti de ce  noi n-am fost niciodata sub conducere otomana sau tatara? Soferita beta de la Chisinau   Episodul 1 a fost la Arhi.

Cand speram sa fi venit teroristii

Evenimentul de azi dimineata din Dorohoi mi s-a parut ireal, parca desprins dintr-un film. Ma si gandeam la un scenariu de film de actiune, cand baietii buni au venit, l-au impuscat pe comandantul pazei, au luat pistoalele cu ajutorul paznicului si dupa care l-au impuscat in padure. Cand colo armele au fost gasite, tipul a …

Ce au inventat moldovenii ma

Va era dor de limbaj de lemn? Va era dor de comunisti? De miscari facute tocmai pentru a arata ca ei pot si altii nu? Cea mai saraca tara a Europei inventeaza sapa mecanizata. Un reportaj pe care n-as fi vrut sa-l vad. Daca se incarca greu e de la ei.

Cu rusii nu te joci

Dupa experientele de la Moscova, unde jurnalisti au fost arestati, sau asasinati in public, iata ca se intampla acelasi lucru si in Republica Moldova. Aici par lucrurile mai simple. Esti jurnalist, din Romania, esti finantator al manifestatiilor, anticomunist, drept urmare trebuie sa fii batut si extradat. Asa s-a intamplat cu un tip de la jurnaltv.md …

Peste Prut ceva mocneste

In timp ce la noi discutiile se invart in jurul lui Becali, iar unii il vad deja presedinte si Dumnezeul acestei Romanii, peste granite, in Republica Moldova, au avut loc alegeri. Cum sunt acuzatii ca alegerile au fost fraudate, iar cum cenzura a blocat accesul catre anumite siteuri din tara vecina, tinerii au iesit in …

Ia uite cine a votat cu PSD

Deci sa vedem cine a votat cu PSD: moldova si oltenia. Adica exact regiunile care sunt cele mai sarace, regiunile unde nu munceste nimeni, acele regiuni unde lumea isi permite sa stea acasa si sa dea vina pe putere si sa spuna, uite nu-mi da statul nimic. Statul nu e bun sa vina PSD la …

200 de lei deturnarea

Daca deturnarea unei ambulante se amendeaza cu 200 de lei sunt curios cu cat se amendeaza deturnarea unui avion in Romania. Asta inseamna ca ar trebui sa avem si activitati de genul asta aici. E mai simplu, mai repede si mai usor. Deturnezi o ambulanta prin Romania, iti faci treaba si esti amendat cu 200 …