Tabăra online de iarnă, Biz SMS Camp

Tabăra online de iarnă, Biz SMS Camp

Când am început să scriu asta mi-am amintit de o vorbă de pe undeva de prin politică care spunea că la munte se organizează tabere cu oameni, care se duc acolo și (nu-mi amintesc exact cuvintele) se organizează astfel, dar vă zic eu ce se întâmplă acolo. Se duc să găsească inspirație, se duc să se relaxeze, se duc să se întâlnească cu alți oameni din industrie și să ”fure” infrormații de la unii și alții, astfel încât să facă comunicarea din România mai bună și mai eficientă. Și aș putea spune că este și o tabără militară (glumă!), după fețele participanților la panelurile de la ora 10.

Ca de fiecare dată în acestă tabără sunt și exerciții practice, în care toți participanții trebuie să gândească și să implementeze, cel puțin în ppt, prezentări pentru anumite campanii pe care companiile participante le implementează anul viitor. Au fost atâtea exemple de campanii care s-au realizat fix la fel, cum le-am conceput noi la munte și au avut impact mare. Și pentru asta merită să îți trimiți angajații sau să vii la munte ca să afli cum se face succes.

Și pentru că știm deja ce companii vor participa la tabără, am și idei pentru activările, dar și un fel de key objectives pe care aceste companii ar trebui să le ia în considerare acolo. De exemplu pentru cei de la BAT, ar fi bine să gândim o campanie de responsabilizare a fumătorilor, nu pentru a renunța la fumat, asta e cauza secundară, ci pentru a nu mai fuma într-un mod care îi deranjează pe ceilalți. De exemplu în restaurante. Sau cum sensibilizăm restaurantele să pornească totuși ventiația ca să nu mai miroasă a grajd de la țigările electronice.

Pe cei de la bănci Transilvania și Unicredit, ar fi bine să gândim nu neapărat soluții de educație financiară, că pe astea le vedem traduse în română, din alte limbi, ci soluții de traducere a soluțiilor financiare electronice, pentru oameni. Ce aplicații avem, de ce să folosească omul aplicația bancii, care este avantajul plății cu telefonul mobil, de ce trebuie să ne ferim și asa mai departe.

Și tot despre educație ar trebui să vorbească și cei de la Metropolitan Life. Pentru că sunt o sumedenie de oameni care nu au asigurări. Eu nu sunt în target, pentru că eu sunt obligat să am, dar de ce e este bine, cazuri de succes, cum te ajută practic o asigurare, ce oferă asiguratorul și cum se simte clientul asigurat.

Jameson, Absolut, Tuborg și Coca-Cola vor asigura distracția, dar eu aș vrea să știu și cum vrea Caroli să își impună prezența de brand, pentru că părerea mea e că la raft se cam amestecă cu alte produse și nu ies în evidență.

Aș vrea să pun umărul la o gândire pentru hotdogii de la Fresh corner by Mol, pe care i-am mâncat la Untold și care au fost singura mâncare comestibilă de acolo.

Iar de la Skoda, un drive test, că n-am mai făcut de mult.

 

Ce iese la Biz SMS Camp, găsiți pe hashtagurile de pe Facebook și Twitter, dar și în articolele ce se vor scrie de la tabără. Iar la anul, gândirile noastre le vom vedea în campanii. Eveniment organizat de Revista Biz.

Și mai am două idei. Agențiile și clienții ar trebui să nu gândească campanii pentru influenceri, ăștia sunt doar un mediu de exprimare. Ci campanii pe care influencerul să le preia și să le exprime mai departe. Asta e senzația mea. Că se face o campanie ca influencerul ăla să capete vizibilitate, nu să scoată în evidență produsul. Iar agențiile să nu se gândească că acolo e și concurența lor, ci colegii. Drept urmare să se imprietenască cu ceilalți colegi.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply