home to blog Ralu Filip

Ralu Filip

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Ralu Filip, a încetat din viaţă în această noapte în jurul orei 1, în urma unui infarct, cu toate că apropiaţii acestuia nu îl ştiau suferind de probleme cardiace. Avea doar 47 de ani, era căsătorit şi avea 2 copii.

RALU FILIP se afla la şefia Consiliului Naţional al Audiovizualului din 2002. Născut la 30 august 1959, Ralu Filip a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1984.
După absolvirea facultăţii, între 1984 şi 1990, a profesat ca avocat în Baroul Urziceni, iar din 1990 până în 1991, a lucrat ca avocat în Baroul Bucureşti. Timp de aproape 10 ani, din 1991 până în 2000 a lucrat la ,,Curierul naţional” ca jurnalist , şef de secţie, redactor-şef adjunct şi senior editor.

Ralu Filip a devenit membru al CNA în iulie 2002, la propunerea Camerei Deputaţilor, iar în acelaşi an, în luna decembrie, a fost numit de Parlament preşedinte al Consiliului, pentru un mandat de patru ani, prelungit apoi la şase ani.


A murit azi noapte in urma unui atac de cord.
Deci toate reclamele alea cu nu manca nesanatos si nu face excese erau pentru el. RIP.

15 thoughts on “Ralu Filip

  1. Sin eu n-am luat-o din sursa aia 🙂 si nu am considerat necesar sa o public. Totusi, e interesant cum un articol despre morti e facut de departamentul LIFE 😛

  2. erau bune actiunile dansului.

    – contine grasimi vegetale – de care?
    – nu contine colesterol (pe ulei)- pai si normal, ca e produs gevetal!!! (colesterol de 2 tipuri)
    – sucuri – acizi la greu, compusi chimici la fel

    nu e bine sa stim ce introducem?

    sper ca utmatorul sa continue ce a afcut dansul.

  3. piticu: eu am citit-o pe mediafax (via zoso) dupa care acelasi text ca pe mediafax l-am vazut la tine. acu eu ce sa cred ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.