Povestea vuvuzelelor
Orice ati spune ca va plac sau nu, vuvuzelele sunt culoarea extraordinara a acestui campionat mondial. Sunt acel zgomot fara de care orice meci in Africa de Sud ar fi fost trist si anost. Ma gandesc ca fara vuvuzele, la frigul de aici si la praful din aceasta tara totul ar fi fost anost. Dupa meciurile vazute la televizor, dupa 3 zile de cupa mondiala, dupa un meci vazut pe stadion parca nu-mi inchipui altfel meciurile de fotbal decat acompaniate de vuvuzele.
Pentru ca cei de la TVR nu stiu sa sufle in vuvuzele, va voi prezenta eu:
Video filmat cu Sony Ericsson Vivaz si uploadat via Vodafone
Rugamintea organizatorilor cupei mondiale de a nu folosi vuvuzelele pe stadion in timpul intonarii imnurilor nationale este respectata cu strictete. La Mexic – Uruguay, in timpul intonarii imnurilor nationale galeria mexicului a cantat toate versurile, dupa care au asteptat intr-o liniste perfecta sa se termine imnul Uruguay-ului care a avut doar cateva sute de fani pe stadion. Dupa care totul a luat-o de la capat si a capatat atmosfera pe care o vedeti la televizor.
Nu, nu este asurzitor. Nu stiu cine s-a plans de zgomot, cine si-a cumparat casti de astupat zgomotul, dar este acelasi zgomot produs de goarnele de pe Steaua, alimentate cu spray-uri. In timpul meciului am putut vorbi la telefon si interlocutorul de la celalalat capat al firului m-a putut intelege corect, chiar daca pe langa mine urlau vuvuzelele. Mai mult eu am auzit perfect la telefon.
Vuvuzelele sunt si un mijloc mult mai misto de a entuziasma galeriile. Au fost momente in meciul Mexic – Urugay cand tot stadionul incepea sa sufle in vuvuzele puternic dupa care scandau toti numele echipei. Si nu mai e toata lumea disperata sa faca un zgomot infernal in vuvuzele, ci le folosesc doar atunci cand simt nevoia sa faca asa ceva. In rest toata lumea sta pe scaun si se bucura de meci. Ce poate fi mai frumos decat atat?
