home de pe net Netflix și Youtube au redus calitatea pentru ca tu să mai faci și altceva

Netflix și Youtube au redus calitatea pentru ca tu să mai faci și altceva

Este o decizie politică aceasta de a reduce calitatea la Netflix și Youtube. Și nu vine de la ei, pentru că atât Netflix, cât și Google nu au nici un stres cu lățumea de bandă. Din contră, cu cât mai multă lume se uită la ei și cu cât mai multă bandă consumă, cu atât ei sunt mai fericiți.

În schimb acum s-a mutat comportamentul oamenilor. Din consumul de internet de la birou, unde de obicei există broadband, acesta s-a mutat acasă, unde există tot broadband, dar nu pentru toată lumea.

Vă amintiți de călătorii, când ajungeți seara în camera de hotel, vreți să stați pe Wi-fi și totul merge greu. Același lucru îl fac toți clienții hotelului, în același timp. Același lucru se întâmplă acum și de acasă. Nu pentru noi, pentru restul Europei. Pentru că furnizorii de internet de acolo nu au făcut o infrastructură rapidă. Ei nu au avut ca la noi rețele de cartier, construite de noi, ca să ne jucăm între noi, care mai târziu să fie preluate de principalii furnizori de internet.

Drept urmare Europa funcționează pe o rețea de internet imbătrânită și subdimensionată. Nu au această dezvoltare interesantă pe care am avut-o noi, dar nici vitezele atât de mari de conexiune acasă. Pentru că la noi a ajuns mai târziu internetul și s-a dezvoltat direct pe cablu de cupru sau pe fibră, în timp ce dincolo a rămas pe cablul de telefon sau pe cablul tv.

Și teoretic furnizorii de internet își dimensionează rețeaua astfel încât să nu depășească 30% încărcare în capacitatea de funcționare normală, ca atunci când sunt spikeuri și evenimente importante să nu apară congestii. Mă uitam de exemplu la streamingul de la televiziune, l-am dimensionat fix la o încărcare de 30%, pentru că așa ne-a învățat la cursurule de rețelistică, ca atunci când vrea să intre toată lumea să putem servi.

Practic cei din Europa au stat așa liniștiți. Pe principiul oamenii n-au nevoie de internet, nu consumă, e suficient cât au ei acum.

Mai mult, au apărut specialiști în Parlamentul European care au venit în mod politic să ceară furnizorilor de multimedia, Netflix și Google să reducă calitatea pentru a elibera din congestia de pe rețelele de acasă. Pentru că așa cum se întâmplă acum, oamenii pun un youtube și stau să lucreze de acasă, în loc să se uite la postul de știri.

Google și Netflix așteptau această scuză, nu că nu ar fi făcut față, ci ca să frustreze utilizatorii, zic eu. Și ca să scape de PR-ul prost prin care oamenii politici ar putea spune că rețelele sociale blochează comunicarea între oameni. Pe Youtube trebuie să dai de fiecare dată la orice clip un click în plus ca să vezi materialul la calitate HD sau 4K, în timp ce pe Netflix, orice conținut servit din serverele europene nu mai are acces la versiunea 4K.
Netflix în apărarea lor spune că a păstrat rezoluția, dar au redus lățimea de bandă. Pe televizorul meu se vede această reducere a lățimii de bandă, iar conținutul 4K este pixelat și prost, drept urmare am redus abonamentul la Netflix. Ceea ce vă invit și pe voi.

Noi românii suntem victime colaterale în această decizie a europenilor. În afara furnizorilor de internet mobil, care oricum erau saturați, am scris despre aceasta aici. Furnizorii de servicii de internet pe cablu au reușit să dimensioneze așa de bine rețelele încât nu am auzit că cineva are probleme de congestie atunci când sunt toți clienții online. Iar traficul din internetul românesc atinge 200 de gigabiti pe secundă în fiecare zi, doar în intern.

TAGS:

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: