home to blog Cum este să călătorești cu CFR-ul în 2019

Cum este să călătorești cu CFR-ul în 2019

Săptămâna asta am mers cu trenul. De două ori. De la Buzău la București și de la București, înapoi la Buzău. După care mi-am recuperat mașina și am plecat mai departe.

În schimb am experimentat din plin mersul cu CFR-ul. Să încep cu partea bună. Am avut aer condiționat. Atât la dus, cât și la întors. Însă aerul condiționat este reglat astfel încât să funcționeze tot timpul, adică nu să te sui într-un tren fierbinte, pe care apoi să-l răcească aerul condiționat, ca vara nu se face acest lucru așa de ușor.
Asta a fost partea buna.

Trenurile au avut doar două vagoane. Spre București am venit cu trenul de la Suceava. Vă dați seama că trenul asta vine de la Suceava doar în 2 vagoane și mai ia oameni pe drum? Da, era curățel, mă rog, așa cum au fost trenurile întotdeauna, că nu cred că suntem noi în stare să curățăm niște trenuri, încă. În schimb în două vagoane se înghesuiau toți călătorii. Am găsit un compartiment cu un loc liber și m-am pus acolo.
Toaleta a fost ok, funcțională și cu apă în vagonul celălalt, iar nașul a știut să citească un bilet și să-l composteze (eu am experiența când am aruncat biletele pe geam în fața nașului).

Lume pe cordidor, unii peste alții. În schimb ma bucur că în final nu se mai fumează în trenuri.

Trenul a venit cu 30 de minute întărziere. Și mă întrebam de ce mi-am cumpărat bilet în trenul ăsta cu două vagoane, dacă la ora la care a venit acest tren, din gară pleca trenul Buzău – Bucureși cu 4 vagoane supraetajate. Adica mai mult loc și mai mult aer.

La întoarcere am prins un tren de Bacău. Tot două vagoane. Pentru că trenul a fost dimineața și pentru că ploua, aerul condiționat s-a simțit mai intens. Oamenilor le-a fost frig că nu am avut soare care să încingă tabla vagonului și astfel să se facă efectul de seră înauntru, în timp ce aerul condiționat mergea la fel ca la dus.

De data asta am avut loc și ne-am bucurat de spațiu în compratiment. Nu același lucru și pentru un tânăr care se ducea de la București la Bacău și care și-a cumpărat bilet, dimineața din gară, dar nu a mai găsit și loc, pentru că sunt două vagoane.

Cam atât din experiență. Tipul de oameni care circulă cu trenul este extraordinar. Oameni faini, cu care ai ce discuta, oameni deștepti care citeau cărți mișto, oameni cu laptopuri. Era un tip cu un Predator nou, care m-a făcut să-mi scot și eu laptopul numa ca să nu fie el superiorul compartimentului.

Și e foarte mișto cu trenul. Adică n-am mai mers de 10 ani. Dar în tren nu ai claxane, nu ai frâne bruște, nu ai un tir de depășit și nu trebuie să fii atent la tot soiul de tampiți de pe contrasens care se aruncă în depășire fără să le pese.

Însă ce naiba facem cu șinele alea de pe lângă Ploiești sud și cu macazurile de acolo de am crezut că sărim de pe șine. Sau probabil am sărit și am avut noroc.
Ce facem cu șinele electrificate dintre Buzău și Ploiești, care pe timp de căldură pot suporta doar viteze de 40 de kilometri la oră, pentru că nu au terasamentul făcut calumea. Adică nu zic că e puțin 2 ore de la București la Buzău, atât timp cât eu fac cu mașina 40 de minute, dar totuși poate facem trenurile să meargă mai repede.

Poate punem și vagoane pe trenuri. Da, vagoanele în care am mers sunt alea din 1977, care au fost recondiționate în anii 2000, care au intrat in exploatare și atât. Restul vagoanelor probabil sunt în lucru sau probabil au fost vândute la fier vechi.

Cert este un singur lucru. Am văzut atâta bucurie în trenurile astea, cât n-am văzut până acum la metrou și în trafic. Iar măcar pentru oamenii ăștia merită să le oferi un transport civilizat. Și asta se face prin management de calitate la CFR. Iar asta nu ar trebui să fie condiționată politic.

Mă uitam la săracii muncitori din gări. Ei chiar își făceau treaba cu drag și salutau locomotiva de parcă erau prieteni la cataramă cu mecanicul și cu jumătate de tren. Dar oferă-le oamenilor o firmă care știe să meargă, care să aibă un obiectiv. Pentru că văzut de afară CFR pare o firmă care se descurcă foarte bine în teritoriu, spartă pe regionale mici, care să se autoconducă. Dar dacă te uiți macro, la centru, la investiții, la direcția pe care să o aibă CFR, aceasta nu există.
Funcționalitatea CFR spartă pe diferite firme, infrastructură, călători, marfă și așa mai departe, nu este rea. Este probabil cost efficient, dar firmele astea nu comunică între ele. Și CFR nu are un șef mare care să strângă toate firmele astea să le face să comunice între ele și să le aprobe proiecte de dezvoltare.

Tot nu reușesc să înțeleg cum a luat Serbia bani de la europa ca să își facă calea ferată, au furat de au spart, dar tot au făcut trenuri de 100 de kilometri la oră.

TAGS:

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

One thought on “Cum este să călătorești cu CFR-ul în 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.