home to blog Cine candidează la Bucureşti

Cine candidează la Bucureşti

Până să scriu de poluare, că momentan toata lumea e specialistă în poluare, vorbim puţin despre candidaţii pentru primăria Capitalei cu o caracterizare strict subiectivă.
Pentru a evita să fiu linşat în piaţa publică, să se arunce cu pietre în mine, să mă caute lumea pe Facebook şi să mă numească cu cuvinte necenzurate, trebuie să spun din capul locului că VOI VOTA cu Vlad Voiculescu, idolul unei generaţii, omul aclamat de toată lumea, cel mai specialist dintre toţi specialiştii şi cel mai potrivit să conducă mafia de la primărie sau de fapt căruia să i se transfere mafia de la primărie.
Ups! Ce dracu scriu eu aici?

Ne uităm un pic în istoria oraşului şi de fapt cităm dintr-un fost primar al Bucureştiului care a revoluţionat un pic oraşul ăsta. Traian Băsescu este cel care a scos chioşcurile din oraş şi a creat premizele pentru dezvoltarea mall-urilor şi a supermarketurilor. Băsescu a spus zilele trecute la televizor că Bucureştiul este o uzină, poate este cea mai complicată uzină din câte există, mai complicată ca o fabrică şi mai greu de administrat ca un minister de exemplu. (din memorie, ca nimeni n-a făcut ştiri din declaraţia asta de la tv) De unde noi înţelegem că în această uzină nu de fapt primarul conduce, ci o întreagă echipă de … echipă. Interesantă definiţie a Bucureştiului: o uzină.
Una din realizările lui Băsescu a fost scoaterea celor 40 de mii de chioşcuri din Capitală. Asta e partea bună, e partea publică. Dar toată această încrengătură de contrabandă a intrat ea în primărie prin alte mijloace, pe care eu nu am cum şi nici nu vreau să le documentez.

Unul din primarii Capitalei prinşi cu corupţia a fost Sorin Oprescu, ridicat de DNA pentru că administra el lucruri şi pentru că primea el bani.
Apoi a urmat Gabriela Firea la primărie, care a preluat ce lăsase Sorin Oprescu acolo. Nu am văzut nicio revoluţie în primărie, am văzut doar o preluare de mandat şi o continuare a administrării oraşului, de data aceasta de către Gabriela Firea.

Atât cu succinta prezentare a oraşului. Cu cine vreţi să continuăm? Candidaţi?

Gabriela Firea încă se gândeşte dacă va mai candida pentru Primăria Bucureşti. Oficial nu a anunţat acest lucru, neoficial se pregăteşte. Din mandatul primăriţei putem aminti faptul că nu poate rezolva problema cu tigrul platanului şi cu ploşniţele, dar poate da un comunicat de presă care să apară în news alert pe televizor la 2 ore după ce eu scriu un articol. Avem în continuare străzi care nu au fost asfaltate şi au rămas fără marcaj rutier, dar discursul impunător al Gabrielei te poate pune la colţ şi te poate face să recunoşti că tu ai greşit că i-ai pus această întrebare. O să mă opresc aici, pentru că atât timp cât nicio televiziune nu are voie să spună ceva rău despre primărie, înseamnă că industria şi uzina Bucureşti funcţionează corespunzător. Dacă s-ar filma Godfather aici ar mai lua un Oscar.

Vlad Voiculescu este cel adulat de foarte mulţi, este omul care va veni şi va rezolva toate probelemele acestui oraş. Are şi o pagină de internet unde ne spune că iubeşte Bucureştiul. Dintre toţi candidaţii cel mai aproape, cam 1 metru jumătate am fost de Vlad Voiculescu. Şi aici tebuie să vă zic cum l-am cunoscut, de fapt cum ne-am văzut. Eram într-un club în Chişinău, unul din puţinele localuri unde poţi ieşi să bei o apă plată. La un moment dat a intrat Vlad în club, însoţit de 4 bodyguarzi. Îi spun colegului, uite el e Vlad Voiculescu, Vlad mă vede, se sperie de mine, se uita aşa ciudat de unde mă ştie, îl salut de la 1 metru jumătate distanţă şi imi continui apa plată. Mai mult nu am avut cum să mă apropii, pentru că atunci când vine cineva cu 4 bodyguarzi în club, înseamnă în acest capăt de lume că nu te duci să saluţi persoana respectivă, nici măcar nu ai voie să o priveşti, nici măcar nu ai voie să te gândeşti că l-ai văzut pe respectivul acolo. Nu ştiu voi ce lume cunoaşteţi, dar eu nu prea ştiu oameni care au nevoie de bodyguarzi cu care să meargă în cluburi, mai ales în cluburile safe, cu circuit închis cum ar veni.

Vlad nu e singurul care are bodyguarzi, văd că este un trend acum să ieşi cu ei la vedere. Ministrul sănătăţii actual a fost într-o conferinţă de presă cu dulapul pus la uşa pe care intrase. Probabil e o modă să ieşi în oraş cu nişte băieţi în tricouri şi sacouri negre, care să fie toţi îmbrăcaţi la fel şi nu ştiu eu. Cel puţin de aici putem înţelege că Vlad este cel mai pregătit să aibă grijă de oraş. Din punctul meu de vedere are deja echipa echipată. Şi nu mă refer aici la cei de pe site, anunţaţi oficial. Acolo sunt oameni de mare încredere, oameni devotaţi, oameni extraordinari care ar putea face treabă faină cu orice administraţie pe care să o scoată din orice nămol şi să o facă funcţională. Doar dacă ar avea oamenii curaţi şi fără bodyguarzi.

Ciprian Ciucu este un baiat de 41 de ani, iar eu tocmai aveam impresia că este mai tânăr ca mine. A fost în Consiliul Municipal Bucureşti şi s-a stresat acolo cu toate tâmpeniile pe care le-a făcut oraşul. A încercat să facă administraţie publică, dar a reuşit să descopere de fapt ce este rânced în interiorul acesteia. Nu am înţeles exact de ce a plecat din CM, dar acum este pe o listă a unui sondaj al PNL prin care să fie ales sau nu pentru primăria Capitalei. Baiatul e singurul care promite, s-a filmat de câteva ori cum se plimbă prin Drumul Taberei, unde stă şi cum se plânge că nu are metrou. Dar este vizionar şi mă tem că PNL nu vrea un vizionar la primărie, ci caută un om politic, de partid care să facă acolo chestii ca să meargă partidul.
Dacă nu aş fi fost obligat de comunitatea de pe Facebook să-l votez pe Vlad Voiculescu, l-aş vota pe Ciprian Ciucu, pentru că el mi-a dat mie add pe Facebook şi nu eu lui.

Nicu Şhorodan este alternativa cea mai perfectă la Gabriela Firea. Cu sau fără ea, Uzina Bucureştiului va funcţiona ca până înainte, iar oraşul va prospera fix aşa cum a prosperat în ultimii 4 ani. Şi pentru asta am fix un singur argument, acesta.

Lumea crede că va scoate un candidat unic al dreptei, care să lupte cu Gabriela Firea? Nu au nicio şansă, mai mult mă tare tem că vom mai avea un mandat al primăriţei pentru că o alternativă impotriva ei nu se coagulează.

Oamenii aici nu vin cu idei, nu vin cu un plan pentru Capitală de frică să nu care cumva să afle contracandidatul şi să şi-l asume celălalt. De parcă oamenii ăştia nu luptă pentru Bucureşti ci luptă pentru cine să îşi facă o vilă mai frumoasă, dar nu vrea ca vecinul lui să îşi facă vila la fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: