Transalplina 2013

Transalplina 2013

In timp ce unii protesteaza pentru niste pietre, de care noi nu stim ca exista, dar e trendy sa protestam, in restul tarii se intampla lucruri. Undeva atunci cand a aparut Romania ca stat modern, unul din regii ei – Carol, a vrut o sosea. Si atunci a aparut Drumul Regelui, de la Sebes inspre regat. In al doilea razboi mondial, cand Valea Oltului sau Valea Prahovei nu erau inca asfaltate din cauza contractelor cu regii asfaltului de atunci, nemtii ne-au facut cadou varianta imbunatatita a acestui drum. Adica l-au refacut.

Apoi drumul a intrat intr-un con de umbra, pana mai anii trecuti cand ceva regi ai asfaltului moderni s-au apucat sa-l reasfalteze. Acum e asfaltat in portiune de vreo 85%, iar in portiune de vreo 10% are si indicatoare si marcaje rutiere. Drept urmare drumul 67C este inchis circulatiei publice in orice perioada a anului. Si aici ma refer la portiunea de drum de la Ranca pana la intersectia cu celalalt drum national.

Si daca tot drumul e inchis criculatiei publice pentru ca n-are marcaje, pentru ca n-are indicatoare rutiere, pentru ca n-are bariere, toata lumea hop pe el. Pana aici n-ar fi nici o problema, daca n-am vedea pe strada cutii de sandwish-uri de la benzinarii aruncate. Daca n-am vedea cutii de bomboane, daca n-am vedea sticle de bere sau te mai miri ce. Ma rog, sunt eu arogant cand vine vorba de mizerie. Pentru ca oamenii nu pot sa isi tina mizeria in propiile masini pana la prima benzinarie sau primul cos de gunoi. Trebuie sa o arunce musai pe Transalpina, sus pe munte, ca asa e trendy si misto.

Pe langa asta, daca mergeti pe Transalpina veti vedea versanti intregi de munti defrisati. Si nu defrisati ca urmare a unei actiuni normale ci pur si simplu rupti cu totii, copacii de la jumatate sau taiati pe graba. Pentru copacii astia n-ar iesi nimeni sa protesteze. Desi, parca imi amintesc ca protestasera niste oameni la un moment dat, dar degeaba. e normal sa ai drumul asta. Dar e si mai normal sa il ingrijesti si sa ingrijesti natura pe langa.

Pana una alta, Transaplina urca pana la 2.145 metri. Si senzatia de acolo, vara e superba. Iarna e impracticabila.

Poze facute de Sorin Rusi. Eu aveam un volan de invartit.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply