Stateam in seara asta si ma gandeam. … Oare ce e acolo jos? La liniile de metrou? Oare pe sine cat curent electric curge? Oare fac arc electric daca ating o sina si ma apropii de chestia aia rosie?  Oare aia rosie cum furnizeaza curent la metrou?

Oare ce se intampla daca sar acuma… cand se vad farurile metroului oglindindu-se in rama? Reuseste sa opreasca? Si daca nu ? Se intampla ceva ?

Pe moment am avut intentia sa pun gandurile in practica. Curiozitatea ma impingea…. si rostul … si sentimentul … si sentimentele … … 

M-a bulversat piuitul inalt al metroului nou care opreste in statie …
Oare de ce ?
Trebuia sa ma opresc ?

M-am urcat in metrou ca un om mut. Uitandu-ma fara sens la tipa de langa mine care se juca pe telefon de zor, cautand ceva care sa imi atraga atentia, cautand ceva care sa ma faca sa vad. Cautand sa vad pe geam o luminita, sau sa fie in statie cineva care sa ma faca sa zic … uite … ceva …. 

Am asteptat jucandu-ma darabana cu degetele pe geanta sa vina statia in care trebuia sa cobor…. si ma gandeam … dar daca ma duc pana in capat … mai am cu ce sa ma intorc … mai are sens sa ma intorc …

Am ajuns acasa cu aceeasi rutina cu care am facut tot acest drum; bucurandu-ma ca sunt scaunele incalzite in mecedesurile de pe linia 131 … bucuros ca am gasit loc jos in metrou si ca e lumina … traversand in fuga ca sa prind inca culoarea verde si autobuzul care ma mai duce o statie acasa … apasand butoanele la lift ca si cand el ar fi stiut singur unde trebuie sa ajung … scriind bloguri … ca si cum doar asta as fi facut o viata intreaga …

Pana cand m-a intrerupt … consilierul meu de imagine 😉  care mi-a zis … “Nu va lasati cuprinsi de nebunie” … si m-am trezit …

La ce ?

About The Author

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

4 Responses

  1. Mari

    tot timpul am avut un sentiment ciudat in ce priveste mersul cu metroul…pe cat de frica mi-e de faptul ca e mare,se opreste greu si face galagie..:P…pe atat de curioasa as fi sa cobor “down there”…pe linia de metrou..sa ma plimb putin pe acolo…sa vad cat de repede ma pot (si dak pot) urca inpoi in caz ca vine metroul…sa vad dak am loc sa merg pe langa el…:-?..oricum..la mine..hai sa o numim curiozitate nebuneasca..la tine se numeste curiozitate nebuneasca si a lil’ sinucigasa…important e sa ramanem doar la curiozitate…si sa nu probam tot ce ne vine in mintea uneori prea bogata si bolnava..:P

    Reply
  2. andr33as

    Cred ca aste li se intampla multor oameni care calatoresc cu metroul.Sincera sa fiu si eu m-am confruntat cu starea asta , dar ravasita de zgomotul metroului am dat un pas inapoi pentru am nu pune in aplicare un gest pe care nu mi-l doream.
    Sunt convinsa ca totul provine dela oboseala acumulata care da frau liber imaginatiei.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.