Metroul din Moscova (III)

Punct si de la capat.

Sau ce trebuia sa spun despre metroul din Moscova si n-am apucat. Sunt 11 (unsprezece)  linii de metrou, anul asta se anunta ca se mai deschid inca 5 – 7 statii de metrou, iar munca la metrou nu s-a oprit niciodata.
Intrarea in fiecare statie de metrou e pazita de militeni, iar acestia patruleaza pe fiecare peron in grupuri de cate 4-5.
Pretul cartelelor este suficient de piperat, pentru ca doar te plimbi pe 11 linii de metrou cu o singura cartela: undeva la 25 de ruble (2.5 lei) calatoria, ajungand la 460 de ruble (46 lei) 20 de calatorii. Nici ei n-au principiul de abonament, ci doar contorizarile de cate ori se intra la metrou. In schimb au un sistem foarte civilizat si foarte bine pus la punct de a vedea si a taxa lumea. O sa vedeti in materialul de mai jos cam cum arata intrarile de la metrou. Ideea buna e ca sunt cu bare care sunt tot timpul deschise, nu ca la noi cand iti lovesti picioarele ca sa invarti manivela. In schimb daca cineva vrea sa treaca fara sa plateasca, este detectat de senzori, iar barele se inchid pana cand individul ar trebui sa ajunga in dreptul lor. Ceea ce inseamna ca inevitabil trebuie sa-l sara.

Metroul e mare si foarte spatios. Mirosul e aproximativ acelasi ca in Bucuresti, insa nu se simte atat de tare caldura emanata de tevile de incalzire neizolate corespunzator sau de cine stie ce guri de canalizare in tunelul de metrou.

Se spune ca mai e o retea de metrou paralela secreta in Moscova. Acelasi lucru e si la noi si parca face legatura intre Casa Poporului, palatul Victoria si alte obiective din Bucuresti, iesind chiar in afara orasului.
Metroul din Moscova e strict destinat transportului. Nu gasesti in el buticuri, mecdonaldsuri, carciumi sau locuri de cumparat ziare. Nimic mai mult decat rampele de acces, peronul, trenurile de metrou si iesirea. Si probabil asta il face mai curat si mai impresionant.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply