Metroul cu o ora mai mult in week-end

Adica sa poti sa iesi in club si sa te si intorci acasa cu metroul, asta ca nu mai dai banii pe taxi. Sunt doar curios cate boraturi o sa vedem in metrou si cat scandal de la baietii de bine de noapte.

Stirea suna cam asa, iar cu ocazia asta am aflat ca inca mai exista agentia de stiri Ampress.

Metrorex va prelungi cu o oră programul de circulaţie al trenurilor de metrou, vinerea şi sâmbăta
Metrorex va prelungi începând 25 aprilie cu o oră programul de circulaţie al trenurilor de metrou, pentru zilele de vineri şi sâmbătă, anunţă un comunicat al companiei. Prelungirea programului de circulaţie până la orele 24.00 va însemna de fapt menţinerea deschisă a staţiilor de metrou până la orele 01.00. Ultimele trenuri cu călători vor pleca din staţiile Piaţa Unirii 1 şi Piaţa Unirii 2 către staţiile terminus ale magistralelor la orele 0.30, aceste trenuri având legături în staţia Basarab cu trenurile care circulă pe Magistrala 4 şi respectiv în staţia Eroilor cu trenurile care circulă în direcţia Industriilor.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply