Teoretic acum viata politica e impartita in doua generatii foarte bine conturate: comunistii si restul lumii. Comunistii ii stim, incep cu Iliescu si se termina la generatia anilor ’80, care au apucat sa fie facuti pionieri, soimi ai patriei, ce caricaturi mai erau pe vremea aia.

Iar generatia asta e cea care acum incearca sa se ridice. Astia sunt cei care acum incearca sa intre in politica, sa isi deschida o afacere, sa faca copii, sa educe copii respectivi, sa ii creasca si sa le spuna ca e frumos aici.

In schimb comunistii de mai sus, daca se simt amenintati, incep sa atace generatia de sacrificiu cu ce au ei la indemana: Dosarele la Securitate. Asa incat daca ai cam 30 de ani si deranjezi pe cienva politic, iar acea persoana nu prea are ce sa iti faca, imediat te sapa in CNSAS si ti se descopera un dosar politic, ca ai facut politie politica, ca ai fost securist si asa mai departe. Ca sa intelegeti, la comunisti era permis sa fii securist, acum nu mai e, iar aia care au fost trec usor peste parerile astea alegand sa arunce cuvinte grave asupra unor persoane care ar fi vrut sa faca ceva.

Drept urmare, pentru ca asa au zis unii si pentru ca era consilier prezidential pentru relatia cu mediul de afaceri, am aflat ca Alexandrina Gatej a  fost recrutata de securitate. Si cum ea a deranjat sigur pe cienva, faza cu securitatea a devenit publica fix cu cateva zile inainte de sfarsitul lui 2010. De fapt nici nu a trebuit sa fi deranjat pe cineva, sunt aspecte de genul hai sa iti arata ca pot. Cam asa se discuta la nivelul politic inalt. Sunt astea povesti de filme? Probabil, dar e mai grav ca se intampla in realitate. Si mai nasol e ca toata asta se incheie cu o demisie de onoare, iar mai departe ii va lua locul sa ne gandim cine? Un alt comunist din cei de mai sus?

Si drept urmare statul asta tare pe care noi incercam sa-l facem mai puternic se strica de fiecare data, in loc sa aduca in pozitiile cheie specialistii de care avem nevoie. Sa ne amintim deci ce pregatire universitara au ministrii bulgari si ce pregatire au ai nostri? Sau cati au facut politie politica si iau decizii acum in parlament si altele?

About The Author

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

9 Responses

  1. jemoi

    Nu man aici nu pot fi de acord.
    Problema nu se pune daca era vinovata sau nu.Problema e de ce nu a spus de la inceput despre faptul ca are un angajament cu securitatea inainte sa strice imaginea presedintelui.
    Hai sa-ti spun contextul in care se intampla lucrurile:
    1.Basescu e presedintele Romaniei si cel care a infierat comunismul si securistii.
    2.Omul nu-si permite sa aiba pe langa el oameni care au colaborat fie si fictiv cu securitatea.
    Tipa putea sa spuna de la inceput ca a semnat fara sa dea in gat pe nimeni dar a decis sa ascunda stiind ca nu va fi niciodata angajata la presedintie.
    Get it.Ai facut n-ai facut important e ca ai semnat si a ascuns asta ca sa obtina o funtie la care altfel stia ca nu are acces.
    E ca si cum tu la angajare ai pune conditia nimeni care a avut probleme cu politia chiar fara sa fi facut nimic sa nu fie angajat.Angajezi pe unul si afli care dosar penal chiar daca el nu a faut nimic.Cam asa sta si treba cu doamna respectiva.
    A mintit si a fost data afara nu e nici o onoare in asta.
    Alt caz celebru:Monica Macovei.
    Daca ambele aveau onoare in ele spuneau de la inceput ca au semnat angajamentul fara sa toarne pe nimeni.Dar n-au avut fiindca au vrut functii si bani.
    Nu exista nici o onoare in asta.
    Cat despre pregatirea profesionala trebuie sa tii cont ca funtia de consilier prezidential e una politica.

    Reply
  2. Gerhald

    Mai in gluma, mai in serios, clasa politica si alegatorii ei mai pot fi impartiti si in alte trei grupe:
    – cei care mai cred in idealurile si puterea PNTCD
    – cei care prefera sa se implice in eterna lupta dintre “bine si rau” aka UDMR vs PSD
    – cei care stiu ca exista politicieni hoti, doar ca nu au stabilit daca sunt mai multi in PSD sau PD-L.

    Reply
  3. coolnewz

    Este incredibil cat timp si energie se pierde in Romania cu subiecte care nu aduc nici un fel de primenire a societatii si nici nu scot tara din rahat pentru simplul motiv ca timpul asta pierdut inseamna bani pierduti. L-am intrebat o data pe un politician spaniol cum au trecut ei peste capitolul Franco din istoria lor. Au condamnat regimul Franco, l-am intrebat eu, curioasa fiind daca alte natii cu povesti mai mult sau mai putin asemanatoare cu noi au pus energie in “asanarea societatii” cum facem noi cu comunistii. Iar regimul Franco a fost mult mai crud decat cel comunist.
    Omul mi-a spus asa: cand a murit Franco ne-am asezat fata in fata politicienii franchisti si noi, opozitia si am decis ca singura nostru proiect este reconstructia si modernizarea Spaniei. Si in ziua de azi in guvernul Spaniei se regasesc fost franchisti. Dar nu a avut nimeni timp de pierdut cu “condamnarea regimului Franco” pentru ca timpul asta pretios a fost folosit pentru ca Spania sa redevina o mare putere economica.

    Reply
  4. Simona

    EU cred ca foarte bine a facut ca a demisionat. Si ca e gresit sa se considere o demisie de onoare ceva nepotrivit, sa te gandesti ca urmatorul va fi si mai rau. In lumea civilizata orice nepotrivire sau orice greseala se soldeaza cu demisia de onoare. Bine ar fi sa avem mai multi care isi dau demisia de onoare ca doamna respectiva.

    Reply
  5. Henrich

    o fi doamna o meseriasa, dar ii lipseste un atu: SPIRITUL DE LUPTATOR

    oricat de corect si profesionist ai fi pe lumea asta, in romania daca vrei sa faci o treaba buna in viata politica, tre sa stii sa te lupti, altfel nu se va dobori niciodata mafia. da?

    ne ciupesc cacatii si ne dam demisia? formalitati, etica, bla bla, onoare, hussssssssssh

    bill gates e genial in gandire? de ce nu e senator? e bleg! de aia…

    Reply
  6. Gabi

    salut,
    Scrii din ce in ce mai prost! Mai nedocumentant, mai nefondat. Arunci cuvinte si idei doar pentru a umple spatiul. Devii un jurnalist pe cinste.

    Vezi ca daca acum ai 30 nu puteai in plm sa fii comunist/securist. In 89 aveai 9 ai ffs!!! Ce faceai la 9 ani? Iti turnai colegii de scoala?
    Nu mai veni cu idei de astea bombastice. Deja ti-a scazut nivelul prea mult.
    La fel si la postul de mai jos, concediul medical e platit de CNAS! Nu de firma!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.