Festivalul de nămol Electric Castle

E mișto la Electric Castle. Aveti ceva muzică, frig, multă ploaie în mijlocul verii și nămol. Mult nămol.

2

Ieri făceam mișto de oamenii care se duc la festival și ziceam că poliția îi caută de droguri. De fapt, cred că asta ar fi și singura modalitate prin care să fii la festivalul ăla. Pentru că altfel, degeaba.

Da, critic festivalul și organizatorii din două nenorocite de motive. Asta deși Alexandra încearcă să îi scoată.

Primul. Exista prognoză meteo. Există cod galben de ploi anunțat. Tu organizator te piși pe el de public și nu îți faci griji de genul plouă. Cât să ploua. E la deal, ce se poate întâmpla daca plouă pe pământ. În orice alt loc din lumea asta, la festivaluri, zona din fața scenei este acoperită cu chestii din alea de plastic prin care iese iarba. Și anul trecut la festivalul la care am fost eu, în Europa, toata porțiunea de pământ unde stătea publicul a fost acoperită ca să nu călcăm în mocirlă, că doar era cod portocaliu de ploi. Și da am fost în teneși și am stat cu ei uscați.

Și culmea. Prețul biletelor a fost ACELAȘI ca la Electric Castle. A, nu ajung banii? Nu găsești sponsor? Pai nu mai faci festivalul sau te duci si convingi sponsorul. Deci astea se puteau face dinainte.

Fac pariu că acum organizatorii se roagă să nu mai plouă. Sau se gândesc că nu va mai ploua și că se va usca pământul. Vă zic una mică de la unul crescut între betoane. După doua zile de ploi, pământul ăla se usucă în patru zile.

Apropo, am înțeles că parcările sunt impracticabile tocmai din cauza evenimentelor meteo.

Și al doilea lucru e că în imaginile postate de organizatori, la Electric Castle nu a plouat. Bă, e simplu. Ploua. Ți-o asumi și scoți astfel cele mai bune imagini de ploaie, de oameni care se simt bine în mijlocul stihiilor naturii. Vai ce i-a nenorocit pe aia de la Electric Castle, dar uite ce bine se distreaza. O poza din asta din ploaie, repet, nu văd.  Oh! Da. Nu au ieșit camerele de fotografiat pe ploaie.

Mă întreb după ce au venit cu vidanja azi, ce surprize mai pregătesc pentru public. Că altfel …

11667316_809020642546013_3622718886244349597_n

Cineva zicea ca se simte miros de iarba la Electric Castle. Are dreptate. Eu din poza asta văd ce miros de iarbă se simte.

Pe scurt. Organizatorii trebuiau să anticipeze nămolul, că de aia e iunie cea mai ploioasă luna din an. Organizatorii trebuiau să evidențieze nămolul și bucuria oamenilor care dansează în nămol.

Oh da. Anii trecuți la ceva festival numit … bestfest, cu prețuri parcă mai mici, un sponsor a oferit pelerine oamenilor de la concert.

Pozele cu namolul.

About The Author

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

2 Responses

  1. nerd

    mai degraba electric mud, sa umplut de povesti negative, si inainte toata lumea mamaa cel mai tare festival, daca era asa tare se pregateau si pentru o posibila ploaie..

    Reply
  2. what

    toata lumea cine a fost acolo, in namol, zice ca a fost super si ca nu e problema sa stai in cizme in namol pentru showl care a fost, voi care stati acasa tot nemultumuiti sunteti! de ce ?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.