Pentru cei care s-au nascut mai tarziu, lumea a iesit in strada la Revolutia din 1989, atunci cand l-am impuscat pe Ceausescu pentru ca doreau apa calda acasa. Din ratiuni economice si ecologice, pe vremea comunismului apa calda se furniza vreo 4 ore seara, vreo 4 ore dimineata si cam atat. Uneori mai era si caldura. De la revolutie incoace, fix din momentul in care s-a auzit ca Ceausescu a fugit, in toata tara, concomitent toate centralele termice au pornit si au dat apa calda la tot poporul sa se bucure acestia de minunata realizare a Revolutiei.

Si apa calda a mai curs asa, incet, incet. De unde si vorba avem apa calda, dar e rece. In schimb in ultima perioada, cel putin in Bucuresti s-a mai modernizat reteaua de apa, astfel incat sa nu ramanem fara apa in timpul reviziilor tehnice de vara. Asta pana acum cand afara e mai racoare, iar acasa avem nevoie de caldura.

Viceprimarul Capitalei, pentru ca Oprescu e iar plecat (cred ca stiu cu cine si unde) a venit cu declaratia halucinanta prin  care vom avea caldura noaptea, dar nu vom avea apa calda. Adica fix ca in vremea comunismului. Si nu ca n-am vrea noi, dar aici sunt mai multi factori. ELCEN – compania care are in administrare CET-urile (alea cu cosuri mari), are de incasat datorii de la RADET. Probabil asta e principala cauza pentru care ELCEN isi permite sa nu dea incalzire, desi ar fi capabili sa faca asta. Dar vine iarna, trebuie stocuri de pacura, de gaze, de carbune, mai stii ce.  Iar asta e o metoda de a stimula RADET sa isi plateasca datoria. RADET are datorii din cauza unui management defectuos, din cauza pierderilor din retea, din cauza oamenilor care nu isi platesc intretinerea.
Exista discutia ca ELCEN si RADET sa fuzioneze si astfel sa se stearga datoriile. Ceea ce inseamna ca centralele termice ale Bucurestiului sa intre in sarcina primariei, sa nu mai existe centrala care produce caldura, RADET-ul care o distribuie si cele doua facturari, de la ELCEN la RADET, de la RADET la locatar. Dar pana atunci vine iarna, iar pentru iarna trebuie incalzire. Si cum romanii niciodata nu isi aprovizioneaza centralele termice cu combustibil vara, fac asta abia in pragul iernii.

Dar ideea asta de a opri apa calda noaptea, tocmai ca sa dea caldura mi se pare cea mai mare cretinatate. Eu fac baie numai la ora 1, ca atunci ma culc, ca atunci ajung acasa si asa mai departe. Si fac baie in fiecare zi. Ups! Au trecut vremurile alea cand se facea baie doar duminica seara. Pentru ca pe vremea lui Ceausescu, puteai sa zici, nu am apa calda ca nu imi da Ceausescu. Acum e ceva normal sa te speli.


 

About The Author

Cristi Dorombach, problogger la piticu.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzica, viata de zi cu zi pe blog.

5 Responses

  1. nelu

    tu esti unul dintre aia care s-a nascut tirziu. ceausescu a fost impuscat de “altii” si lumea a iesit in strada nu pentru ca nu aveau apa calda… poveste lunga si oricum multi vad putini pricep

    Reply
  2. Valeria

    Este cea mai comunista decizie luata de la revolutie incoace. Nu e normal sa ma oblige sa ma incadrez in intervalul orar aberant pe care il stabilesc.avand in vedere pretul apei calde ar fi logic sa fie furnizata non stop nu sa ma pedepseasca pe mine pentru incompetenta unor persoane.

    Reply
  3. am centrala mea sunt pionier

    hehe lasa ma ca le pleci oprescu la bucuresteni. e tare-n gura.
    cat a avut la alegeri? 60%?

    Reply
  4. Titi Moldoveanu

    Pe vremea lui Ceausescu faceam frigu-n case si-l injuram pe Nea Nicu ca nu da caldura si haleala la popor. Acum oprim singuri robinetul ca-i scumpa gigacaloria si in vitrine la carne ne clatim ochii cu file-ul dar cumparam tacamuri…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.