Dec 29 2011

Cum semnezi chitanta de la card?

Aseara intrebasem un pic nevinovat asa, cum semnati chitanta de la cardul de credit. Raspunsurile au fost oarecum violente, ca de ce eu semnez chitanta cu X? Pai ca o data cardul meu arata pe spate  asa:

Drept urmare nu se mai vede nici o urma de semnatura, daca ar fi fost semnat vreodata. Iar in alta ordine de idei, pentru ca am fost inspirat de baiatul asta acum cativa ani care a inceput sa isi semneze chitantele de aprobare a cardului in felul asta:

Cineva imi zicea aseara ca daca am vreo problema cu tranzactia, cum dovedesc ca am semnat tranzactia respectiva si ca e semnatura mea. Pai singura problema pe care as putea-0 avea ar fi sa nu am bani in cont, atunci nu mi s-ar autoriza tranzactia din banca. De altfel cine pastreaza chitantele dupa ce plateste cu cardul? Eu le pastrez pana cand ajung acasa si vad ca produsul e ce trebuie sa fie. Si daca as avea nevoie de garantie, atunci daca am pastrat chitantele undeva, impreuna cu factura si certificatul de garantie, foarte bine, daca nu, Dumnezeu cu mila.

In alta ordine de idei, de cele mai multe ori nu-mi merge pixul cu care semnez cardul, drept urmare tot un X iese in semnatura finala. Plus ca la cardurile cu cip semnatura nu mai e obligatorie.

Etichete: , , , , , ,

Scris in to blog | de in data de 29 Dec 2011 11:06

Cum semnezi chitanta de la card? - 17 Comentarii

  • necenzurat says: December 29, 2011 at 11:09

    am card cu cip, refuz sa semnez chitanta, zic ca ma doare mana

    • cabral says: December 29, 2011 at 11:17

      Same here…

  • piticu says: December 29, 2011 at 11:21

    a se remarca ca eu am cardul rupt pe banda magnetica :) traiasca cip-ul :)

  • NetuLiber says: December 29, 2011 at 11:30

    dar nu inteleg de unde inversunarea asta de a nu semna cu ‘semnatura’ sau refuzul atunci cand, chiar daca e cu cip, vanzatoarea iti spune sa semnezi. aaa, daca pe bon e o suma mai mare decat ar trebui, inteleg. dar altfel?
    cipurile au fost introduse pentru securitate, nu pentru a scapa romanul de a da cu pixul. Faza e ca semnatura ar trebui verificata de vanzator iar daca nu seamana cu ce e pe card sa nu accepte tranzactia. Iar cardul in principiu trebuie semnat in fata celui ce il elibereaza. Eu stiu ca era sa nu pot plati in Bulgaria, da ati citit bine, pentru ca semnatra nu semana cu ce mazgalisem eu pe bon. M-am scos explicandu-le ca e facuta pe inaltime si nu pe lungime cum e pe card. [asta e o problema, ca spatiul ala, desi ar putea fi mai inalt, nu este]
    Pe spatele cardului spune ca nu e valid decat cu semnatura. Daca nu se observa semnatura, nu e valid. Sau cel putin in teorie, ca in Romania mai greu.

    • Octav says: December 29, 2011 at 13:47

      Adica dupa ce-mi ia banii pe tranzactie si-mi da bonul la semnat, imi spune ca nu se potriveste semnatura si ce face? imi da banii inapoi cash? :)

      • NetuLiber says: December 29, 2011 at 14:07

        tranzactia se incheie atunc cand scoate si cel de-al doilea bon din pos. doar ca o alta greseala a casierelor [sau a celor responsabili] este ca scot ambele bonuri si apoi te pun sa semnezi.
        in principiu lucrurile ar trebui sa fie asa: ti-ai luat o sticla de suc. ajungi la casa, iti scaneaza produul si iti comunica ca ai de plata 4 lei. dai cardul. vanzatoarea iti poate cere buletinul. ca pe card scrie cristi dorombach dar aia nu are de unde sa stie ca tu esti de fapt octav georgescu. baga cardul in pos, trimite si suma catre banca si asteapta confirmarea de la aia cu banii. cand vine, scoate primul bon pe care il semnezi ca esti de acord. daca tu vezi ca e 4,3 lei si nu dai atat pe o sticla de lapte se anuleaza din pos apoi in casa. sau tu semnezi doar ca ai semnatura diferita si respectiva are o indoiala, poate chema un sef. evident, pt o sticla de lapte nu se intampla, dar pt chestii mai scumpe, da. in teorie…

      • Dan Andrei says: December 31, 2011 at 13:40

        Tranzactia se valideaza final abia dupa settlement, care de obicei se face la finalul zilei (conform procedurii comerciantului).Pana atunci poate fi anulata. Nu are legatura cu extragerea chitantelor.

  • piticu says: December 29, 2011 at 11:39

    atunci eu o sa desenez un dreptunghi negru cu zerouri in el :)

  • mariod says: December 29, 2011 at 12:23

    Dar ce a patit cardul de a ajuns in halul ala?

  • Marius says: December 29, 2011 at 12:25

    Nu mi-a mai cerut nimeni sa semnez bonurile de vreo doi ani. Traisca cipul.

  • MadMike says: December 29, 2011 at 15:18

    Si eu am card cu chip. De altfel, nici macar pe banda magnetica nu m-am semnat…

  • zypo says: December 29, 2011 at 15:20

    Dupa ce iti expira cardul, vei primi unul cu cip. Nu se vor mai emite carduri fara cip si problema va deveni istorie.

  • TNH says: December 29, 2011 at 16:03

    Pentru cunoștința dv., majoritatea celor ce acceptă plata cu cardul au proceduri în care se specifică limpede că AMBELE chitanțe trebuie semnate de client. Dacă un retailer trimite spre decontare un număr X de tranzacții care mai apoi sunt refuzate de bancă, atunci VISA, Mastercard, etc. reziliază contractul cu retailerul. Deci ați înțeles, nu emitenții de carduri (BCR, BRD, ING, etc.), renunță la colaborarea cu Cel mai bun magazin S.R.L., ci VISA.

    Să facem un mic exercițiu de imaginație: eu, Popescu Ion cumpăr o sticlă de whiskey și plătesc cu cardul. Nu semnez chitanța pentru că am card cu cip și oricum îi fac un scandal monstru vânzătoarei dacă insistă (toată lumea trebuie să știe că eu am două perechi de ouă, da?), și mai ales am tot dreptul de a face nervi tâmpitului de casier – pentru că dacă nu era tâmpit, nu ajungea lucrător la supermarket, evident.
    Ajung acasă și mă gândesc că ce fain ar fi dacă aș putea primi banii înapoi și să rămân și cu băutura. Fac o cerere/reclamație la banca ce mi-a emis cardul pentru că mi-au luat banii din cont fără știrea mea. Le cer dovada că eu am folosit cardul. Chitanța nu are semnătură. Bravo mie, vânzătorul care mi-a procesat cardul îmi plătește sticla de whiskey.

    Chiar dacă vi se pare un scenariu SF, vă asigur că se practică la greu. Din fericire, nu prea am contact cu clienții la locul de muncă, dar atunci când am, îi rog frumos să semneze. Dacă nu vor, anulez tranzacția din POS de față cu ei. POS-urile sunt setate să tipărească automat 2 chitanțe la orice tip de tranzacție, iar tranzacția este procesată înainte de tipărirea primului bon, deci și dacă îl tipărești sau nu pe al doilea, tranzacția rămâne la fel de procesată. Tranzacțiile se pot anula dacă nu a avut loc închiderea fiscală (adică raportul de tip settlement) și rog frumos clientul să plătească cu orice instrument de plată cu care e de acord să fie procesată tranzacția. Dacă refuză să plătească (în condițiile regulamentare), chem poliția. Nu am fost nevoită să recurg la astfel de rezolvări extreme decât de două ori. Și poate nu mă credeți, dar eram o tipă foarte cumsecade până în urmă cu 5 ani când era să-i plătesc unuia cumpărăturile în valoare de vreo 400 lei (salariul meu fiind 800 și ceva), tocmai pentru că nu a recunoscut tranzacția.

    A, și orice card are pe spate o bandă pe care posesorul trebuie să se semneze. De obicei nu merge să folosești pixul, e nevoie de ceva pix mai special. Angajații băncilor nu ar trebui să elibereze cardurile decât după ce posesorii au semnat în fața lor banda albă. Cum îi doare la patină, cardurile rămân nesemnate, verificarea similitudinii semnăturii fiind imposibilă în cazul în care clientul totuși semnează chitanța (comercianții au deasemenea obligația de a cere posesorului de card să semneze pe loc cardul înainte să semneze chitanța, dar asta e deja și mai SF).

    Dar hei, noi suntem niște robinhuzi moderni! Vrem să plătim cu cardul, dar nu vrem să respectăm regulile comerciantului de unde cumpărăm pentru că cei de la banca emitentă ne promit orice numai să ne facem card la ei, inclusiv că dacă are cip nu mai trebuie semnat, ba chiar mai și setează toate POS-urile noi să scrie pe chianță că semnătura nu e necesară.

    • Octav says: December 30, 2011 at 01:17

      Pai atunci pentru ce mai bagi codul pin ? Orice card de debit are pin si de’aia nu mai e necesara semnatura.

  • Adrian says: December 29, 2011 at 16:22

    Cum îmi dau seama dacă al meu card are cip? :D

  • sony says: January 8, 2012 at 10:46

    eu am card care nu are banda aia pe care trebuie sa semnezi.si nici numele nu e scris pe el.nu am avut probleme nicaieri

  • RSS feed pentru comentariile la acest articol. TrackBack URI

    Comenteaza acum