Jan 08 2010

Intre noi si Congo nu e diferenta

Plimbandu-ma in seara asta pe centru am trecut prin fata ambasadei Statelor Unite. M-a mirat faptul ca astia si-au dublat gardul facand inca unul mult mai inalt si mai rezistent. Si mi-am pus clasic intrebarea de ce ar face chestia asta. Chiar suntem noi o tara asa de periculoasa, plina de teroristi, cu demonstratii in fata ambasadelor cu atentate si altele?

Raspunsul a venit 50 de metri mai inainte, in fata sediului Microsoft, langa Mediafax, in spatele Teatrului National. Strada aia arata mai rau ca dupa un bombardament. Daca ar trebui sa o compar cu o strada desfundata de la tara, alea arata mai bine, sunt mai practicabile. Nu si aici, de parca noi n-am sta in primul oras al tarii, de parca noi n-ar trebui sa dam un exemplu de civilizatie, comportament si dezvoltare.

Strada aia nici nu va fi asfaltata vreodata. Nu e importanta, chiar daca pe ea sunt niste sedii, chiar daca e importanta. Iar daca cineva vrea sa intervina in asfaltarea ei, se numeste dosar penal, pentru ca doar statul are voie sa asfalteze strazi publice la noi. Si aceasta strada nu e importanta pentru ca apartine de sectorul 2, o straduta neimportanta. Si Orlando se plange degeaba de ea 1, 2.

Jan 07 2010

Nu e de mirare

Nu va mirati ca Inna a ajuns pe locul 1 in state. Era de asteptat. Intrebarea care se pune e cand s-ar fi intampat asa ceva.

Acum nu ramane decat sa invete ceva engleza ca sa poata sa vorbeasca si cu americanii. De fapt daca se lauda ca de doua ore ii suna telefonul, in ce limba vorbeste?

Jan 07 2010

Cum se deblocheaza intersectia

Imaginile pot fi considerate socante. Astept sa le vad maine in toata presa.

Citeste mai mult »

Jan 07 2010

Daca te pui cu tineretul

Cristian Preda, un nene de care am auzit vag s-a luat in gura cu tineretul. Tineretul este reprezentat de magnificul HP, Honorius pentru apropiati.

Drept urmare primul impricinat isi schimba denumirea fisierului de index de pe blog din index.php in index.php.disabled si vine si tzipa in gura mare acum ca vai doamne m-au hackuit.

Citeste mai mult »

Jan 06 2010

Noi obisnuiam sa facem chestii

Adineauri uitandu-ma la ultima cea mai recenta editie de la The Daily Show, am auzit comentariul asta: Ce se intampla cu noi, noi obisnuiam sa construim chestii, ce e in neregula cu tara aceea? Jon Stewart se referea la cladirea din Dubai, construita in doar 6 ani de zile.

Adica daca in Dubai s-a construit cel mai mare bloc din lume in doar 6 ani de zile, intr-o tara democratica, fara comunisti, fara politica, fara nimic, noi de ce n-am reusit sa facem o statie de metrou in timpul asta?

Da, noi obisnuiam sa facem chestii. Ce ne lipseste acum?

Jan 06 2010

Motivational

Ca mi-am amintit de starea de spirit de azi.

Jan 06 2010

Ce mancam azi

Cam asta am ajuns sa mancam in fiecare zi. O sticla de suc, pentru ca apa de la robinet nu e baubila (si nu zic numai de noi, dar din cauza apelor vandute la pet si a sucurilor nici nu s-a mai insistat in a asigura o calitate superioara in apa de la robinet – cred ca va trebui sa punem dozatoare de suc). Doua chestii de mancare, o bere, un cremvusti si asta a fost tot.
Asta in cazul fericit in care nu iesim in oras la o pizza, la o shaorma sau te mai miri ce batoane de slabit.

Iar dupa asta ne vom intreba de ce nu avem bani, de ce viata e scumpa, de ce nu ne saturam dupa fiecare masa sau de ce avem probleme de sanatate.  Si cati dintre noi se duc la restaurant si mananca altceva decat clasica pulpa de pui dezosata sau cotlet sau orice alta friptura cu gust indoielnic facuta cine stie cand, cu ce arome si cu ce carne.

Gatitul acasa? Nu, ca se murdareste aragazul si miroase a mancare. Pai a ce ar trebui sa miroasa?

Jan 06 2010

Sclavii femeilor de acasa

Cati dintre voi nu au iesit la cumparaturi: Da pisi ma duc eu sa fac cumparaturile, numai ca sa nu fii tu suparata. Da pisi, stai tu acasa, ca afara e frig si gheata, ies eu sa fac cumparaturile in seara asta.

Si astfel ajungeti in magazine si va uitati la rafturile alea mai ceva ca la un raft de electrocasnice: whoaaa, mancare, multa mancare, ce sa cumpar de aici?

Si scoateti lista si va apucati sa cautati bezmetici produsele de pe lista de acasa. Pentru ca nu-i asa, nu pleci la cumparaturi – caine sur la vanatoare – pleci cu o lista bine pusa la punct si discutata acasa:  vreau aia, aia, aia, imi trebuie de aia, nu de ailalta, dar sa nu uiti produsul ala si nu celalalt si ceva dulce pentru mine.

Dupa care apare blocajul. Ramai tamp in fata raftului si te uiti la produse nestiind pe care sa-l alegi. Si te apui sa suni acasa: auzi puiu, dar nu are de asta, de care iau? De ailalta? Dar cum arata? Unde o gasesc? Da puiu, cum sa nu.
Discutia asta am auzit-o zilele trecute in market, de la un nene in varsta, care probabil are ceva experienta de viata alaturi de acea femeie. Hai, sa zicem ca e bine ca s-a dus el la cumparaturi in loc sa isi trimita nevasta, dar sa nu stie ce sa ia de mancare, daca produsul ala nu ii place asta nu suna bine. Da frate, nu stii iti asumi, nu cumperi, cauti inlocuitor,  iti asumi. Cum naiba stai de atata timp cu nevasta, atat de ignorant ai ajuns incat sa nu stii ce sa cumperi daca nu gasesti produsul ala, nu stii ce sa mananci daca nu gasesti ce ai cumparat cu alta ocazie?

Si uite asa femeia se simte regina, iar tu fraier pentru ca te duci in magazin si nu esti in stare sa ii cumperi ce ti-a cerut ea sa ii cumperi, mai ales atunci cand vei ajunge acasa vei pica iar de prost pentru ca trebuie sa te scuzi ca nu ai gasit ce trebuia sa cumperi. Asumati-va chestiile astea, ca tot voi le mancati.

La mine e simplu. Daca nu gasesc ce trebuie iau ce vreau eu, iar cum magazinele alimentare sunt atat de bogate in produse nu mai avem de ales decat intre o caserola de pui si o caserola de porc, respectiv doar doua produse. Restul sunt tampenii perisabile pe care mai bine nu le mananci decat sa le cumperi. Btw, unde se gasesc jumari in Bucurestiul asta, excluzand Obor.

Jan 05 2010

Oups, something went wrong!

In poza de mai sus, vedeti cum techcrunch.com – cel mai smecher blog de pe Pamant – nu functioneaza. Foarte bine ati spune si ca se mai intampla, daca asta n-ar fi un eveniment comun de la wordpress 2.9 incoace.
De ce spun comun, pentru ca mi se intampla si mie. In momentul in care scriu ceva pe blog, dupa ce ii dau publish de obicei worpress-ul face urmatoarele miscari: curata cache-ul, se apuca sa pinguiasca zecile de siteuri pe care le are de pinguit, se apuca sa trimita track-back-uri, se apuca sa trimita articole pe twitter, pe feed si pe unde mai are pluginuri care fac diverse tampenii.

Ei bine pentru ca are cache-ul descoperit, wordpress-ul incearca sa faca toate astea in acea milisecunda deodata, fara sa le prioritizeze, executand aceleasi cereri de mysql in acelasi timp, dar pentru lucruri diferite. Pana cand un vizitator intra pe blog si pana cand blogul poate genera cache-ul, dar si pana cand mysql-ul se curata de valul de accesari primit, techcrunch a afisat eroarea aia. Eroarea aia o patesc si eu pe blog. Am vazut-o in real time in queries si pe load, astfel incat m-am si mirat de cat de multe conexiuni in mysql am. Drept urmare blogul poate afisa error connecting to database pana se mai elibereaza vreun slot.
Exista si solutie la asta. Ori hosting mai performant, ori marirea numarului de conexiuni pe mysql, dar acesta poate fi si riscant.

Jan 05 2010

Ce se intampla cu presa din Romania?

In nenorocita asta de facultate de jurnalism am invatat la un moment dat la istoria presei urmatoarea poveste.

La inceput o tanti din proaspetele State Unite ale Americii s-a gandit sa scoata ea o hartie pe tiparnita astfel incat sa afle si restul locuitorilor orasului său ce se mai intampla pe acolo. In acele timpuri foaia aia scoasa la tiparnita, numita newspaper era distribuita gratuit. Putin mai tarziu au aparut firmele care au dorit sa aiba parte si ele de stiri in ziare, astfel au platit acel ziar pentru o oaresce promovare. Asa s-a nascut publicitatea in presa. Lectia continua cu ideea in care tipul ala de publicitate a evoluat si ca astfel au  ajuns ziare care nu sunt facute numai din pasiune, ci sunt facute ca sa traiasca numai din aceste venituri, anume din publicitate. In cursul de la facultate se nota faptul ca ziarele au ajuns sa fie influentate de reclamele care trebuiau publicate, de banii primiti pe publicitate si astfel independenta presei era afectata. Pe scurt, se scriau stiri la comanda.

Punct.

De la capat.

Am crezut pana azi ca toate minciunile despre presa aservita in Romania sunt doar simple minciuni. De la gaina care a nascut pui vii incoace am crezut ca tot ce a scris presa romaneasca a fost pe bune, ca au fost investigatii, anchete, reportaje, ca s-a deplasat individul ala la locul faptei si ca relateaza de acolo, asa cum eu ma duc undeva, vad ceva, scot laptopul si scriu pe blog.

Sper sa ma fi inselat in afirmatia de mai devreme, dar faptele imi arata ca nu. Daca dupa doi ani de criza, presa scrisa din Romania, ziarele care s-au inchis astazi (n.n. – in aceste zile)  nu au gasit o solutie prin care sa reziste in continuare, inseamna ca isi merita soarta. Inseamna, astfel, ca facultatea pe care eu am facut-o, ca profesorii care m-au pregatit si-au racit gura de pomana sau nu ne-au invatat nimic. Inseamna ca noi am dat ca dobitocii bani sperand in ceva ce nu avea sub nici o forma sanse sa se implineasca si ca toata lumea stia ca presa romaneasca se afla intr-o totala greseala, insa au preferat sa suga cat au putut de mult de la acei sponsori obscuri si niciodata anuntati public, dar protejati.

Ce se va intampla in continuare?

Raspunsul simplu si cinstit la aceasta intrebare este: dracu stie! E o panica generala. Duminica cred ca a fost ditamai sedinta la Jurnalul, altfel nu-mi explic de ce parcarea de la Casa Presei era full. In restul redactiilor fiecare a inceput sa isi sape colegul, doar, doar il va da pe el afara in loc sa isi pastreze cineva slujba. Instant redactiile de online au devenit foarte importante, iar astfel oricine incearca sa mai prinda un loc la un site unde sa nu faca nimic, doar sa stea la calculator si sa rescrie stirile de pe agentiile de presa.

Va fi bine?

Iarasi dracu stie. De ce spun asta? Pentru ca de obicei oamenii cheie pusi in conducerea institutiilor de presa sunt pusi pe interese, doar ca sa satisfaca patronul, redactorul sef si altii, nu pentru a face ceva cu publicatiile respective. Sa ne uitam la Ziua, la Gardianul, ce actiuni de marketing au avut, ce vanzari de ziare la hectar au obtinut, ce super informatii au scos? Mai rau, Gardianul a scos caseta cu Basescu lovind un copil (dar aici va las pe voi sa fabulati). Nu, fara un plan bine pus la punct de oameni cu viziune, nu de specialisti si pile si doctori si plm, ci doar oameni care stiu ce vor, care stiu cum sa obtina, care vor sa faca ceva pentru publicatia aia. Fara oamenii astia vom vedea cum saptamanile viitoare se vor inchide si altele. Presimt un val de concedieri la evz, ca tot au facut investitii pe care nu cred ca si le-au acoperit.

Clubul Roman de Presa? El nu va face nimic, e neputincios in fata patronatelor, pentru ca daca nu mai exista presa scrisa nici ei n-ar mai exista.

Jan 05 2010

Cinci ani au trecut prea repede

Stiti intrebarile alea. Tu unde te vezi peste cinci ani? Tu ce vei face peste cinci ani? Cele mai cretine intrebari ramase de pe vremea comunistilor in manualele de resurse umane, iar astia – oameni fara vreo preocupare prea interesanta – trebuie sa le puna, ca sa dea bine. In schimb tu cand le auzi iti pica cerul pe tine, in speranta ca tu crezi ca macar sa mai traiesti cinci ani nu ca ce vei face atunci.
Sa zbor pe luna asta vreau sa fac peste cinci ani.

Acum ceva timp unul din colegii din TV se uita la mine si spunea cu voce tare, daca jurnalistii de pe print nu se vor orienta pe online peste cinci ani va fi vai de capul lor. Ei bine acei cinci ani au trecut mult prea repede. Anul trecut s-a terminat cutremurator pentru presa scrisa, dar incepe si mai dramatic. Dupa ce s-au suspendat printurile la Cotidianul si Business Standard, de maine / poimaine se suspenda si Gardianul si Ziua.

Raman astfel urmatoarele ziare pe tarabe, ziare mari: GSP, Prosport, Libertatea, Click, Cancan.  Restul ziarelor de tip Curentul sau Tricolorul e prea greu sa fie mentionate.  N-am spus nimic de Evenimentul Zilei si Adevarul, pentru ca ele nu mai pot fi numite reprezentative la nivelul tirajelor ziarelor mentionate mai sus.

Ce vor face cititorii? O data vor fi obligati sa migreze in online, un online inca  necunoscut pentru ei, un online pe care NU VOR sa il accepte, dar nici nu stiu sa isi manifeste o cerinta in a-l schimba. Pana la urma daca nu vor migra in online se vor imparti intre celelalte publicatii, dar fara sa le creasca acestora tirajul.

In cazul in care vor reveni pe print ziarele vor avea o traiectorie interesanta. Daca cineva va face un marketing frumos de relansare vor creste, urmand sa se fasaie discret in urmatoarele luni. Mai rar si cu mari eforturi s-au vazut printuri care rezista sau care renasc din propia cenusa.

Jan 05 2010

Up in the Air (2009)

George Clooney face un film bun. Descoperim astfel latura sa romantica si umana, nu numai ce stiam din rolurile destepte de tip Ocean’s 11.
Gagicile sunt si ele bune foc. Prima ca e atat de desteapta incat se arunca la intrecerea de genul care are cardul mai mare, iar a doua ca oricat de tzanfoasa ar fi ea tot se culca cu primul geek scos in cale.

Bine, nu ma astept ca filmul sa faca prea multe valuri.

IMDB

Jan 04 2010

A doua zapada

Relaxati-va, in afara de sectorul 4 bineinteles ca prin Bucuresti nu s-a iesit cu nimic la deszapezit. Kiseleff e la fel ca la oricare alta zapada, la Charles de Gaulle intersectia a devenit la fel de impracticabila ca la Craciun (deci nu mergeti pe banda 3, aia dinspre scuar).
Azi dimineata am facut un drum pana la Otopeni, unde am ajuns in fix 20 de minute, in schimb inapoi am facut 40 de minute din cauza desteptilor care s-au trezit devreme in ideea in care orasul e liber.

Eu nu inteleg oamenii inteligenti ce conduc masini care nu se uita la dungile alea de pe strada. Ce, daca e un pic de apa si putina zapada dungile alea devin facultative? Asa scrie la lege? Sau dungile alea sunt facute ca sa nu fie incalcate si sa reglementeze circulatia pentru a fi mai fluenta?

Politia rutiera a iertat multe, pe motiv de criza, abia astept sa decreteze cineva ca s-a incheiat criza sa vezi cum ies baietii la vanat amenzi. Citeste mai mult »

Jan 03 2010

Autostrazile nervilor nostri

Nu-i asa ca exact atunci cand se anunta cod galben de ninsori toata lumea se urca in masini sa se duca pe strazi ca sa vada si ei cum e pe zapada? Si daca tot merg pe zapada, de ce sa mearga regulamentar. Adica au dreptate in gandirea lor, tot la fel mori la 90 la ora cand iei de volan si iti zboara masina si la 180.

Ah, cealata chestie normala e ca daca afara e lumina, chiar daca nu e soare nu se aprind farurile. Ca tot se interba zoso de ce se tine faza lunga pe ceata, macar sa se tina, decat nimic. Sau cum sa te trezesti pe autostrada, azi cand vizibilitatea era de 50 de metri cu masini care n-aveau ori farurile aprinse ori nu le aveau deloc.

Bine, partea buna e ca a tot patrulat politia azi. Am vazut cate 3 masini pe fiecare sens. Partea proasta e ca doar patrulau sa nu se intample nimic. Iar la cum stiu ca sunt fondurile de la politia autostrazi, macar atat. Nici vorba sa opreasca pe cineva care circula fara faruri pe vremea asta sau sa afiseze un mesaj cu mergeti ba mai incet ca la 130 la ora daca tragi de volan te invarti linistit pe zapada.

Pana una alta astept sa se intunece ca sa vin inapoi linistit pe banda doi de pe A1, pentru ca banda 1 e impracticabila din cauza gropilor si a santurilor facute de tiruri in vara. Si pe banda unu e o adevarata aventura cand iti sare masina din santuri pentru ca e mai mare decat ele sau cand iei o groapa si te gandesti Doamne tine-ma pe asfalt.

Si de maine, inapoi in cozile din trafic, ca asa  e frumos.

UPDATE:  Sa fie sanatosi desteptii cu BMW care m-au depasit in seara asta si apoi au iesit in decor (ca deh, pe jos e zapada, iar la gropile de pe A1 la 120 sari frumos), sa traiasca desteptii care merg cu 30 pe autostrada (la ce dracu ati mai iesit cu masina totusi?), dar si dobitocii care au logan si merg noaptea doar cu pozitiile ca farurile consuma curent.

Jan 02 2010

Lie to me (2009)

Pentru cei pasionati de seriale, Lie to me e unul chiar misto. E genul de serial politist psihologic care implica oameni si nu doar fapte. Se analizeaza in fiecare caz detaliile actiunii, detaliile personajelor si incearca sa se afle care dintre persoanele implicate in actiune minte dupa expresiile fetelor.
Ce este fascinant,  desi povestea nu se bazeaza pe fapte reale interpretarile ei sunt bazate pe poze si evenimente ce au marcat societatea de-a lungul timpului. Sunt totusi curios cum il vor traduce televiziunile care il vor aduce in tara peste vreo 2 ani.

IMDB

Jan 02 2010

Twilight (2008)

E unul din cele mai bune filme cu vampiri. Si asta pentru faptul ca nu arata sange, ci arata o poveste de dragoste intre un vampir si o pamanteanca. Bineinteles sunt tineri, sunt la liceu si isi permit multe. In schimb filmul nu se adreseaza doar fetelor indragostite de vampiri, ci si baietilor care trebuie sa invete din filmul asta cum pot fi jucati pe degete de catre niste fete destepte.

IMDB link

Recomandare de vizualizare: HD si 5.1 pentru coloana sonora de exceptie.

Jan 02 2010

Si acum ce faci

Cum romanul e obisnuit sa nu ia decizii decat in momente critice, iata unul din ele. Tigarile tocmai s-au scumpit, astfel incat cele mai ieftine sunt acum cam 10 lei.

Ce fac acum? Fumez mai putin. Incerc sa-mi amintesc de vremurile de liceu cand fumam doar 10 tigari pe zi, ratie de la parinti, din care 4 in orele de scoala si restul acasa la posta cu tata. Si pentru asta voi fi mai nervos. Pentru ca nu imi mai permit sa fumez, dar nici ca nu pot sa-mi reglez stilul de viata astfel incat sa stau intr-o rutina clasica si fara nici un eveniment notabil care sa ma faca sa fumez. Nu sunt eu asa.

Jan 01 2010

Am facut o fapta buna

Azi cand ma intorceam acasa, pe Kiseleff trei masini erau oprite pe banda unu cu avariile puse. M-am uitat, un om era cazut pe trotuar. Am oprit si eu si m-am dus sa vad despre ce e vorba. Un batran cazuse pe trotuar si cerea ajutor, spunea ca are mana rupta si ca nu se poate misca.

Am asteptat SMURD-ul care a venit in mai putin de doua minute si le-am dat o mana de ajutor sa-l ridice si sa-l puna in ambulanta. Dupa ce am vazut ca a fost suit in ambulanta, am plecat.

Aseara una din discutii era ca noi, romanii, am ajuns New-York-ul Europei. Adica aici poti sa cazi pe strada ca nu te baga nimeni in seama. Poti sa mori ca nu te ajuta nimeni. Mai mult decat atat, in loc sa colaboreze servicile care trebuie sa iti asigure tie sanatatea publica si sa te ajute atunci cand pici pe strada stau sa se certe intre ele, intr-o lupta inutila pentru suprematie.

Ma gandesc acum ca daca as face un sondaj in care sa va intreb cati dintre voi v-ati opri sa ajutati un om cazut pe strada, cel putin 90% ati raspunde ca va opriti sa il ajutati, dar nici macar 10% nu ati face asta in viata reala.

Jan 01 2010

Incepem anul virtual

Toata lumea a stat pe net azi ca intr-o zi normala. Cativa care au fost plecati in alte parti au apelat la internetul mobil. Sunt curios acum daca operatorii de telefonie se vor lauda cu traficul de date din aceasta perioada.
Pana una alta, exceptandu-l pe psihologul din articolul de mai jos, care e din alta lume, lumea asta virtuala a dovedit ca nu ne tine numai in spatele unui calculator, ascunsi si singuri, din contra ne poate apropia.
Si de fiecare data de cate ori se mai trezeste cineva sa strige #papanasimeeting, intotdeauna vor aparea oaspeti.

Ramane in continuare discutia delicata cu divorturile de pe facebook.

Jan 01 2010

Retelele sociale au facut anul trecut

Pe scurt:

- twitter a ajuns de la 4 milioane de utilizatori la inceputul anului 2009, la peste 40 de milioane acum.

- facebook a depasit 350 de milioane de utilizatori, astfel devenind a 4-a tara ca marime din lume, daca ar fi real.

Despre ce inseamna retele sociale, ce e twitter, facebook si cum ne afecteaza acestea viata de zi cu zi de la ora 14 la Realitatea TV. Si linkul de streaming ca sa fim siguri ca merge.

Cam asta a vorbit. Bine, puteam vorbi mai multe, nici nu mi-am dat seama ca n-am apucat sa spunem tot.